Fotbal: Zarko Lazetic (Maccabi Tel Aviv) – Vom încerca să câştigăm, FCSB are jucători periculoşi

Data:

Antrenorul echipei de fotbal Maccabi Tel Aviv, Zarko Lazetic, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Bucureşti înaintea primei manşe cu FCSB, din turul 2 preliminar al Ligii Campionilor, că formaţia sa va încerca să câştige, subliniind că adversare are în componenţă câţiva jucători periculoşi, scrie Agerpres.

„Fotbalul este un joc imprevizibil. Noi ne vom face jocul nostru, ne respectăm adversarul, dar vom încerca să câştigăm mâine. Nu putem spune că vom câştiga cu siguranţă, pentru că nu putem şti dinainte ce se întâmplă mâine sau peste o săptămână. Însă cu siguranţă vom încerca să câştigăm. Şi cu siguranţă ne dorim să câştigăm. Am văzut meciurile adversarei, chiar şi cele din pregătire, este o echipă organizată, cu calitate la nivel individual. FCSB are jucători periculoşi. Sigur că am văzut unele lucruri, dar nu le putem spune acum, pentru că vrem să le folosim în avantajul nostru mâine. FCSB a jucat foarte bine cu Virtus, în campionat a avut fluctuaţii. Dar sunt sigur că s-au pregătit pentru meciul cu noi şi cred că obiectivul din acest moment este Liga Campionilor şi mai puţin competiţia internă”, a spus Lazetic

Tehnicianul sârb a menţionat că nu se gândeşte la jucătorii pe care nu poate conta în această dublă fiind convocaţi la naţionala olimpică a Israelului.

„Nu ne gândim la jucătorii care nu sunt cu noi, le dorim să aibă succes cu echipa naţională (n.r. – Roy Revivo, Ido Shahar, Osher Davida, Dor Turgeman, convocaţi în lotul Israelului care va participa la Jocurile Olimpice de la Paris). Cei care sunt în lot acum sunt pregătiţi de acest meci şi sunt sigur că vor da totul pe teren. Mie nu îmi place să vorbesc despre un jucător anume. Eu cred în spiritul de echipă şi de ceea ce putem face împreună pe teren. Sigur că avem jucători buni, dar nu consider un jucător poate face singur diferenţa într-un meci”, a precizat Zarko Lazetic.

Fotbalistul olandez Joris van Overeem a declarat în aceeaşi conferinţă de presă că FCSB poate avea alt ritm pentru că a început deja campionatul, însă susţine că formaţia sa este în formă datorită intensităţii antrenamentelor din stagiul de pregătire.

„FCSB este un club mare cu o serie de jucători buni. Aşa că este o echipă bună. Faptul că au înscris de 11 ori în primul tur arată că au calitate individual, în acelaşi timp nu cred că noi suntem la nivelul echipei din San Marino. Poate că ei au un alt ritm, pentru că deja au început campionatul. Însă cred că stagiul nostru de pregătire a fost destul de intens, chiar aş putea spune că ne antrenăm în acelaşi ritm ca la un meci. FCSB joacă bine pe spaţii mici. Poate că sunt unele asemănări între jocul lor şi al nostru, în acelaşi timp sunt şi destule diferenţe”, a precizat van Overeem.

Echipa de fotbal FCSB întâlneşte formaţia israeliană Maccabi Tel Aviv, marţi, de la ora 20:30, pe Stadionul Steaua din Capitală, într-o partidă contând pentru prima manşă a turului al doilea preliminar al Ligii Campionilor.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Marele Premiu de la Las Vegas s-a disputat cu casa închisă

Marele Premiu de Formula 1 de la Las Vegas s-a disputat cu casa închisă, cu peste 300.000 de...

‘Roland Garros este cel mai important record pe care îl am’, a spus Rafael Nadal

Legendarul jucător de tenis Rafael Nadal, care s-a retras din competiţie în urmă cu un an, şi-a analizat...

Courtois (Real Madrid) ratează meciul cu Olympiakos Pireu din cauza unei infecţii virale

Belgianul Thibaut Courtois, portarul echipei spaniole de fotbal Real Madrid, va rata meciul cu Olympiakos Pireu din Liga...

Nick Kyrgios s-a înscris la Kooyong Classic, în vederea participării la Australian Open

Tenismanul australian Nick Kyrgios, finalistul de la Wimbledon în 2022, şi-a semnalat intenţia de a juca la Australian...