Fotbal: Vincent Kompany, antrenor al lui Bayern Munchen

Data:

Belgianul Vincent Kompany, în vârstă de 38 de ani, a fost numit antrenor al echipei Bayern Munchen cu un contract de trei sezoane până în vara lui 2027, preluând locul lui Thomas Tuchel, a anunţat miercuri clubul german într-un comunicat de presă, scrie AFP, conform Agerpres.

Antrenor din vara lui 2019, mai întâi la Anderlecht Bruxelles, apoi la Burnley (Anglia), Vincent Kompany va pregăti pentru prima oară un club de top, având misiunea de a recâştiga titlul de campion al Germaniei, pierdut în acest sezon de Bayern Munchen pentru prima dată din 2013, în faţa lui Bayer Leverkusen.

Bayern a anunţat încă din februarie că se va despărţi de Thomas Tuchel la finele actualului sezon, în care clubul bavarez nu a câştigat niciun trofeu, o premieră după anul 2012.

Rând pe rând, Xabi Alonso (Bayer Leverkusen), Julian Nagelsmann (selecţionerul Germaniei) şi Ralf Rangnick (selecţionerul Austriei) au respins ofertele lui Bayern.

A existat şi varianta continuării cu Tuchel, după parcursul bun din Liga Campionilor, unde echipa a fost eliminată dramatic în semifinale de Real Madrid, dar în final nu s-a ajuns la un nou acord.

Kompany a jucat în Bundesliga la Hamburger SV (2006-2008), înainte de a se consacra la Manchester City (2008-2019), iar ca antrenor a debutat la Anderlecht în 2019, într-un sezon în care a fost antrenor-jucător. În vara lui 2022, el a preluat-o pe Burnley, cu care a câştigat titlul în Championship în primăvara lui 2023, dar în sezonul următor echipa s-a clasat pe locul 19 şi va juca în stagiunea 2024-2025 în liga secundă engleză. AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Lionel Messi, în lotul preliminar al naţionalei Argentinei pentru meciurile din luna iunie

Atacantul Lionel Messi a fost inclus în lotul preliminar al naţionalei de fotbal a Argentinei pentru meciurile din...

Selecţionerul Mircea Lucescu a convocat preliminar 19 stranieri pentru meciurile naţionalei cu Austria şi Cipru

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 19 jucători care evoluează în străinătate pentru...

NBA – Nuggets şi Thunder vor juca meciul decisiv pentru calificarea în finala Conferinţei de Vest

Denver Nuggets, campioana ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA) din 2023, s-a impus cu 119-107 în faţa formaţiei...

Mirel Rădoi (Universitatea Craiova) – Nu ştiu ce pregăteşte FCSB, noi suntem pregătiţi să câştigăm

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă, că nu este...