Fotbal: Victorie clară pentru FCSB în Superligă, 4-0 cu UTA

Data:

FCSB a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 4-0 (2-0), luni, pe Arena Naţională din Bucureşti, în ultima partidă din etapa a 22-a a Superligii de fotbal, scrie Agerpres.

Darius Olaru a reuşit un hat-trick (20, 22, 66 – penalty), marcând primele două goluri în mai puţin de 120 de secunde, ambele după erori ale lui Tiberiu Căpuşă. Căpitanul bucureştenilor a reuşit realizat tripla dintr-un penalty acordat după un fault comis de kenyanul Eric Johana Omondi asupra lui Mihai Lixandru, lovitura de pedeapsă fiind acordată după consultarea VAR.

Olaru este golgheterul la zi al Superligii, cu 13 goluri marcate.

David Miculescu (82), fost jucător la UTA, a închis tabela, din pasa lui Baba Alhassan, aflat la meciul său de debut în tricoul vicecampioanei.

UTA a avut o bară prin uruguayanul Ariel Lopez (8), iar slovacul Andrej Fabry a ratat o ocazie mare în finalul primei reprize (45+1).

Şi FCSB a mai avut o ocazie mare de gol, prin Alexandru Băluţă (54), însă portarul ucrainean Danilo Kucer a fost providenţial.

FCSB şi-a luat revanşa după ce UTA s-a impus în tur cu 2-1.

UTA are două egaluri şi două eşecuri în ultimele patru etape. FCSB are un egal şi trei victorii consecutive în ultimele patru etape.

FC FCSB – AFC UTA Arad 4-0 (2-0), Arena Naţională – Bucureşti
Au marcat: Darius Olaru (20, 22, 66 – penalty), David Miculescu (82).
Arbitru: Viorel Nicuşor Flueran (Craiova); arbitri asistenţi: Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava), Imre-Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe); al patrulea oficial: Andrei Moroiţă (Ploieşti)
Arbitru video: Rareş George Vidican (Satu Mare); arbitri asistenţi: Ciprian Florin Danşa (Satu Mare)
Observatori: Eduard Dumitrescu (Piteşti) – CCA, Eduard Alexandru (Ploieşti) – LPF
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

FC Porto şi Benfica s-au anihilat reciproc în derby-ul campionatului Portugaliei

Echipele FC Porto şi Benfica Lisabona s-au anihilat reciproc, scor 0-0, în marele derby al campionatului de fotbal...

Liderul Paris Saint-Germain a remizat în deplasare cu Lille (1-1), în campionatul Franţei

Paris Saint-Germain, liderul campionatului de fotbal al Franţei, a terminat la egalitate, scor 1-1, partida disputată în deplasare...

Răzvan Marin a marcat golul victoriei pentru AEK Atena, în etapa a 6-a a campionatului Greciei

Mijlocaşul român Răzvan Marin a marcat golul prin care AEK Atena a învins-o în deplasare pe Kifisia, cu...

SSC Napoli a revenit în fotoliul de lider al campionatului Italiei

Echipa SSC Napoli, deţinătoarea titlului, a revenit în fotoliul de lider al campionatului de fotbal al Italiei, după...