Fotbal: Vicepreşedintele Federaţiei germane îşi cere scuze după o postare ironică la adresa lui Zelenski

Data:

Vicepreşedintele Federaţiei germane de fotbal (DFB), Hermann Winkler, şi-a cerut luni scuze după o postare pe Instagram la adresa preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, considerată ca fiind „lipsită de respect” şi criticată dur de superiorul său ierarhic, preşedintele forului sportiv, Bernd Neuendorf, scrie DPA, potrivit Agerpres.

„Berlin, azi dimineaţă. Ca urmare a unui ordin general dat în contextul vizitei unui fost actor ucrainean, oraşul este în mare parte izolat, iar Spree este parţial închis pentru turişti”, a scris duminică dimineaţa Winkler. El a ataşat şi o poză făcută la Mormântul ostaşului sovietic din Berlin, adăugând: „Este încă linişte la Treptow Park – memorialul dedicat tuturor victimelor războiului este încă în picioare”.

Preşedintele Neuendorf a afirmat că a avut o discuţie cu Winkler în care i-a precizat că astfel de postări nu sunt compatibile cu principiile DFB, indicând că se va discuta miercuri, la o reuniune a conducerii DFB, această situaţie.

„Îmi cer scuze pentru această postare şi faţă de toţi cei pe care i-am ofensat. Nu aş mai scrie aşa ceva a doua oară”, a spus Winkler. El a adăugat că a condamnat invazia militară a Rusiei în Ucraina, dar, pe de altă parte, nu este de acord nici cu tot ceea ce face Zelenski.

Naţionala de fotbal a Germaniei va disputa un amical contra Ucrainei, pe 12 iunie, amical ce va bifa meciul cu numărul 1.000 pentru prima reprezentativă a Germaniei. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Antrenorul Vincent Kompany, ‘impresionat de spiritul de echipă al lui PSG’ înaintea meciului cu Bayern

Antrenorul echipei germane de fotbal Bayern Munchen, belgianul Vincent Kompany, a afirmat, luni, că este "impresionat de spiritul...

Selecţionerul Carlo Ancelotti l-a convocat pe Vitor Roque pentru amicalele Braziliei cu Senegal şi Tunisia

Selecţionerul echipei de fotbal a Braziliei, Carlo Ancelotti, l-a convocat pentru prima dată, luni, pe atacantul Vitor Roque...

Xabi Alonso face o ‘muncă incredibilă la Real Madrid, la fel ca Ancelotti’, afirmă Arne Slot

Noul antrenor al echipei Real Madrid, Xabi Alonso, "face o muncă incredibilă" la Real Madrid, la fel ca...

Stan Wawrinka s-a calificat în optimi la Atena (ATP)

Tenismanul elveţian Stan Wawrinka (40 ani) s-a calificat în optimile de finală ale turneului ATP 250 de la...