UTA Arad s-a calificat în grupele Cupei României la fotbal, după ce a învins formaţia de ligă secundă CSC Dumbrăviţa cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe Arena ”Francisc Neuman” din Arad, în play-off-ul competiţiei, scrie Agerpres.
Unicul gol al partidei a fost reuşit de slovacul Andrej Fabry (88).
FC Voluntari, Dinamo, Oţelul Galaţi, Chindia Târgovişte şi Gloria Buzău s-au calificat marţi, miercuri li s-au alăturat FC Bihor, FC Botoşani, CSA Steaua, CS Tunari, CSM Alexandria, Corvinul Hunedoara şi Progresul Pecica, iar joi au completat lista SCM Zalău, ”U” Cluj, FC Hermannstadt şi UTA.
Petrolul Ploieşti, FC U Craiova, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Rapid, Universitatea Craiova, CFR Cluj, FCSB şi Farul Constanţa s-au calificat direct în faza grupelor.
Formatul Cupei României, inaugurat la ediţia precedentă, prevede ca în faza play-off-ului să participe 32 de echipe, dintre care 24 de echipe calificate din turul anterior şi 8 echipe din Liga 1. Cele opt echipe din primul eşalon sunt cele patru echipe clasate pe locurile 3-6 la finalul play-out-ului ediţiei anterioare de campionat, alături de cele două câştigătoare ale barajului de menţinere-promovare în Liga 1 şi cele două nou-promovate direct în actuala ediţie de campionat.
Faza grupelor programează trei etape, pe 27 septembrie, 1 noiembrie şi 6 decembrie, sferturile de finală vor avea loc pe 3 aprilie 2024, semifinalele pe 24 aprilie 2024, iar finala Cupei României se va juca în data de 15 mai 2024.
Rezultate:
Marţi
ACS FC Bacău (III) – (+) ACS SC Oţelul Galaţi (I) 1-3 (0-0), Stadion: Baza Sportivă FC Bacău – Ruşi Ciutea
CSC 1599 Şelimbăr (II) – (+) FC Voluntari (I) 1-2 (0-0), Stadion Măgura – Cisnădie
CS Phoenix Buziaş (III) – (+) AFC Chindia Târgovişte (II) 0-3 (0-2), Stadion Municipal – Lugoj
CSM Deva (III) – (+) Gloria Buzău (II) 0-2 (0-1), Stadion Cetate – Deva
FC Metaloglobus Bucureşti (II) – Dinamo Bucureşti (I) 1-2 (0-0), Stadion ”Eugen Popescu” – Târgovişte
Miercuri
(+) FC Bihor Oradea (III) – FC Argeş (II) 1-0 (0-0), Stadion ”Iuliu Bodola” – Oradea
CS Mioveni (II) – (+) AFC Botoşani (I) 0-2 (0-0), Stadion Orăşenesc – Mioveni
(+) ACS Progresul Pecica (III) – ACS Viitorul Şimian (III) 4-1 (1-0), Stadion Progresul – Pecica
(+) CSM Alexandria (II) – CS Concordia Chiajna (II) 1-0 (0-0), Stadion Municipal – Turnu Măgurele
FC Unirea Dej (II) – (+) CSA Steaua (II) 0-1 (0-0), Stadion Municipal – Dej
CS Viitorul Ianca (III) – (+) CS Tunari (II) 0-5 (0-3), Stadion Plopu – Ianca
(+) CS Corvinul 1921 Hunedoara (II) – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc (II) 4-2 (3-0), Stadion ”Michael Klein” – Hunedoara
Joi
ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ (II) – (+) AS FC Universitatea Cluj (I) 2-4 (0-0), Stadion Ceahlăul – Piatra Neamţ
(+) SCM Zalău (III) – ACSM Politehnica Iaşi (I) 3-0 (1-0), Stadion Municipal – Zalău
AFC Unirea 04 Slobozia (II) – (+) AFC Hermannstadt (I) 2-5 (0-1, 2-2), după prelungiri, Stadion 1 Mai – Slobozia
CSC Dumbrăviţa (II) – (+) AFC UTA Arad (I) 0-1 (0-0), Arena ”Francisc Neuman” – Arad
Echipele precedate de semnul (+) se califică în grupele competiţiei.
AGERPRES