Fotbal: Universitatea Craiova – Farul 1-2, în play-off-ul Superligii

Data:

Universitatea Craiova a fost învinsă de Farul Constanţa cu 2-1 (2-1), vineri seara, în Bănie, într-un meci din etapa a patra a fazei play-off a Superligii de fotbal, scrie Agerpres.

Universitatea, condusă de interimarul Dragoş Bon după despărţirea de antrenorul bulgar Ivailo Petev, a deschis scorul rapid, prin Ştefan Baiaram (4), la capătul unui contraatac.

Farul a jucat mai bine şi a reuşit să marcheze de două ori până la pauză, de fiecare dată prin Ionuţ Cojocaru (21, 45+5), din pasele armeanului Narek Grigorian. Pentru Cojocaru au fost primele goluri marcate în Superligă.

Gazdele au avut două ocazii bune în prima repriză, dar Jovan Markovic a ratat din faţa porţii (31, 41).

Farul a fost şi ea periculoasă prin Louis Munteanu (16, 17), blocat de fiecare fată de portarul Laurenţiu Popescu, iar Grigorian (44) a ratat şi el din careu.

Universitatea a evoluat ceva mai bine după pauză, însă Alexandru Mitriţă a ratat cu portarul Alexandru Buzbuchi (49), Markovic l-a imitat (56), iar bosniacul Elvir Koljic a şutat în transversală fiind căzut pe gazon (83).

Oaspeţii au avut şi ei o ocazie mare, prin Grigorian (54), singur cu portarul Popescu.

Fostul antrenor Marian Bondrea a dat lovitura de start a meciului.

Universitatea a reuşit o singură victorie în acest sezon cu Farul (4-0 în Cupa României), pierzând toate partidele din campionat, 0-2 la Ovidiu, 1-2 la Craiova, în sezonul regulat, şi acum, 1-2 în play-off.

Universitatea a pierdut ultimele trei jocuri, 0-1 (după prelungiri) cu Oţelul Galaţi, în sferturile Cupei României, 0-2 cu FCSB şi 1-2 cu Farul, în play-off.

Farul are două victorii în play-off, ambele în deplasare, şi tot două succese în ultimele opt etape (patru egaluri, două eşecuri).

Universitatea Craiova – FC Farul Constanţa 1-2 (1-2), Stadion ”Ion Oblemenco” – Craiova
Au marcat:
 Ştefan Baiaram (4), respectiv Ionuţ Cojocaru (21, 45+5).
Arbitru: Marcel Bîrsan (Bucureşti); arbitri asistenţi: Radu Adrian Ghinguleac (Bucureşti), George Florin Neacşu (Câmpulung Muscel); al patrulea oficial: Sorin Vădana (Cluj-Napoca)
Arbitru video: Szabolcs Kovacs (Carei); arbitru asistent video: Vasile Marinescu (Bucureşti)
Observatori: Cristina Babadac (Reşiţa) – CCA, Marian Bucurescu (Bucureşti) – LPF
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Câştigătoarea CM 2026 va primi 50 milioane dolari, iar vicecampioana 33 milioane (FIFA)

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) va distribui 727 de milioane de dolari (620 de milioane de euro) celor...

Rusia ar putea reveni de anul viitor în competiţiile FIFA la nivel de echipe de juniori Under 15

Rusia ar putea reveni în fotbalul internaţional anul viitor, după ce FIFA a anunţat planuri pentru o nouă...

Thierry Henry va primi un premiu de excelenţă pentru întreaga carieră

Thierry Henry, legenda echipei Arsenal Londra, îşi consolidează şi mai mult locul în istoria fotbalistă a Angliei, urmând...

Mihai Covaliu (COSR): Va fi foarte dificil să obţinem o medalie la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, marţi, că din punctul său de vedere,...