Fotbal: Universitatea Craiova a câştigat derby-ul cu FCU Craiova (2-1), în Superligă

Data:

Universitatea Craiova a învins-o pe FCU 1948 Craiova cu scorul de 2-1 (0-1), duminică seara, în derby-ul Băniei, desfăşurat în etapa a 30-a a Superligii de fotbal, scrie Agerpres.

Echipa antrenată de Nicolo Napoli, la primul său meci din al zecelea mandat, a deschis scorul prin Aurelian Chiţu (45+4), după o minge respinsă greşit de Mihai Căpăţînă.

Fiecare echipă a avut câte o ocazie în prima repriză, oaspeţii din Ştefan Baiaram (28), dar portarul Robert Popa a respins şutul său, iar gazdele prin William Baeten (44), însă Laurenţiu Popescu s-a remarcat.

În repriza secundă, Baiaram a trimis cu capul din 6 metri (51), dar Baeten a respins. Belgianul s-a remarcat la scurt timp (55), însă a reluat pe lângă poartă. Juan Bauza a şutat pe lângă ţintă de la 16 metri (59).

Universitatea a egalat în min. 70, când Nicuşor Bancu l-a lansat excelent pe Alexandru Mitriţă şi acesta l-a lobat pe Robert Popa. ”Oaspeţii” au avut în continuare ocaziile mai clare, iar şutul lui Andrei Ivan (76), de la circa 18 metri, a fost respins de Popa. Un minut mai târziu (66), Baiaram a reluat cu capul în plasă mingea centrată de Alexandru Cîmpanu din corner.

Formaţia pregătită de bulgarul Ivailo Petev a avut şansa de a mai marca o dată în final, însă Cîmpanu (90+6) a ratat singur cu Popa.

Universitatea e neînvinsă de şapte etape, în care a înregistrat patru victorii şi trei egaluri.

FCU Craiova a ajuns la şase etape fără victorie, un egal şi cinci eşecuri.

În tur, scorul a fost egal, 1-1.

FCU 1948 Craiova – Universitatea Craiova 1-2 (1-0), Stadion ”Ion Oblemenco” – Craiova
Au marcat: 
Aurelian Chiţu (45+4), respectiv Alexandru Mitriţă (70), Ştefan Baiaram (77).
Arbitru: Marcel Bîrsan (Bucureşti); arbitri asistenţi: Valentin Avram (Bucureşti), Imre-Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe); al patrulea oficial: Ionela Alina Peşu (Craiova)
Arbitru video: Cătălin Popa (Piteşti); arbitru asistent video: Sorin Costreie (Voluntari)
Observatori: Eduard Dumitrescu (Piteşti) – CCA, Dan Potocianu (Bucureşti) – LPF
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Rodri este apt de joc pentru Manchester City, a anunţat Guardiola

Mijlocaşul spaniol Rodri, accidentat în această vară în timpul Cupei Mondiale a Cluburilor, şi-a revenit şi va fi...

Sinner şi Zverev au beneficiat de o tragere la sorţi favorabilă la US Open

Italianul Jannik Sinner, principalul favorit, şi germanul Alexander Zverev (3) se pot înfrunta în semifinalele turneului de tenis...

Kaiac-canoe: Cătălin Chirilă, calificat în finala probei de canoe simplu 1.000 m la Mondiale

Sportivul român Cătălin Chirilă s-a calificat, vineri, în finala probei de canoe simplu 1.000 de metri la Campionatele...

Slot crede că Liverpool va mai transfera un jucător, dar la preţul potrivit

Antrenorul principal al echipei engleze de fotbal Liverpool, Arne Slot, a reiterat că va transfera doar jucătorul potrivit,...