Fotbal: Universitatea Cluj va disputa cinci meciuri amicale în stagiile din Slovenia şi Austria

Data:

Echipa de fotbal Universitatea Cluj va disputa cinci meciuri de verificare în stagiile de pregătire pe care le va efectua în Slovenia şi Austria, potrivit site-ului oficial al clubului, scrie Agerpres.

„U” Cluj va juca primul test pe 25 iunie, contra campioanei Sloveniei, Slovan Bratislava. Va urma apoi un meci de verificare cu campioana Israelului, Maccabi Haifa, pe 28 iunie. În data de 1 iulie se va disputa al treilea meci de pregătire, împotriva unui adversar ce urmează să fie stabilit. ”Şepcile roşii” au programate alte două jocuri amicale, pe 4 şi 5 iulie, contra unor echipe slovace, MSK Zilina (locul 6 în prima ligă), respectiv Podbrezova (locul 4 în prima ligă).

Jucătorii Univeristăţii vor demara pregătirile pentru noul sezon în data de 9 iunie, la ora 15:00.

Pregătirea pentru noul sezon va fi efectuată în cea mai mare parte peste hotare, „studenţii” având programate două cantonamente în Slovenia şi Austria până la startul noului sezon. Plecarea în primul stagiu de pregătire, din Slovenia, va avea loc pe data de 10 iunie. Echipa clujeană se va antrena pe pământ sloven până pe 18 iunie. „Alb-negrii” vor avea „cartierul general” pe perioada cantonamentului la „Rogla Olympic Sports Centre”. Al doilea cantonament, care se va desfăşura în Austria, va avea loc între 22 iunie şi 6 iulie, la Complexul Aldiana Club din localitatea Ampflwang im Hausruckwald.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...