Fotbal: Un nou consiliu de administraţie la Federaţia spaniolă şi alegeri pentru 10 septembrie

Data:

Pedro Rocha, desemnat vinerea trecută în funcţia de preşedinte al Federaţiei spaniole de fotbal (RFEF), şi-a ales luni noul Consiliu de administraţie, cel mai înalt for executiv al organismului, cu prezenţa a 40 la sută femei în rândul celor 20 de membri, convocând în acelaşi timp alegeri pentru data de 10 septembrie, informează EFE.

În consecinţă, 12 bărbaţi şi opt femei vor compune forul de guvernanţă al Federaţiei, care a transmis prin intermediul unui comunicat oficial că a fost nevoie de „încă un pas pentru a obţine egalitatea reală în fotbal”, evidenţiindu-se în acelaşi timp prezenţa Mariei Angeles Garcia Chaves în funcţia de vicepreşedintă adjunctă.

Consiliul de administraţie, în prima sa şedinţă şi la propunerea lui Pedro Rocha, a aprobat ca alegerile pentru Adunarea Generală, preşedinţie şi Comisia delegată pentru perioada 2024-2028 să fie convocate pentru data de 10 septembrie, „iniţiindu-se începând cu această dată perioada electorală”.

Noul Consiliu de administraţie al Federaţiei spaniole de fotbal este format, în afară de preşedintele Pedro Rocha, din vicepreşedinta adjunctă Maria Angeles Garcia Chaves şi vicepreşedinţii Pablo Lozano Duenas, Joan Soteras Vigo, Rafael Louzan Abal, Rafael del Amo Arizu şi Alejandro Morales Mansito.

Membri vor fi Jose Ramon Cueto Lobo, Jose Angel Pelaez Montes, Josep Sanso Nicolau, Antonio Gonzalez Fernandez, Olga Ventaja Cruz, Eva Maria Prieto Aguado, Marta Frias Acedo, Olga Maria Chaves Lopez, Montserrat Altamira Mas, Luis Medina Cantalejo, David Gutierrez Saiz şi Thazs Henriquez Torres. Eduardo Bandres Moline va fi trezorierul Federaţiei.

Pedro Rocha, inculpat în afacerea de corupţie care afectează Federaţia spaniolă de fotbal (RFEF), a fost numit, vinerea trecută, în funcţia de preşedinte al organizaţiei.

Rocha era unicul candidat la alegerile pentru preşedinţia Federaţiei, care iniţial erau programate pentru data de 6 mai.

Anunţul a intervenit la o zi după decizia guvernului spaniol de a plasa sub tutela sa Federaţia, aflată în criză după scandalul „sărutului forţat” al lui Luis Rubiales, fostul preşedinte al instanţei, iar Pedro Rocha asigura interimatul din luna august.

Guvernul spaniol a asigurat, marţi, prin vocea secretarului său de stat pentru Sporturi, Jose Manuel Uribes, că va face „totul” pentru a „redresa” Federaţia de fotbal, care se află într-o „situaţie inacceptabilă”, în timp ce trebuie să pregătească pentru Jocurile Olimpice de la Paris şi Cupa Mondială din 2030, competiţie atribuită Spaniei, Marocului şi Portugaliei.

Tribunalul administrativ al sportului (TAD) a estimat într-un raport că Rocha şi conducerea interimară au comis greşeli „foarte grave” luând decizii care le-au depăşit competenţele, printre care reconfirmarea în funcţie a selecţionerului Luis de la Fuente.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Klopp va lucra ca analist al canalului Magenta TV la CM 2026

Germanul Jurgen Klopp, fostul antrenor al lui Liverpool, va fi analistul canalului Magenta TV în timpul Cupei Mondiale...

Kylian Mbappe, forfait pentru meciul Franţei cu Azerbaidjan (FFF)

Căpitanul echipei Franţei, Kylian Mbappe, a declarat forfait pentru meciul cu Azerbaidjan din deplasare, din cadrul preliminariilor Cupei...

Şantajiştii familiei Schumacher, din nou pe banca acuzaţilor

Cei trei bărbaţi, condamnaţi în februarie anul trecut pentru tentativă de extorcare a familiei legendei germane a Formulei...

Auto-moto: Raliul Dakar 2026 va avea două etape maraton

Raliul Dakar din 2026 va reveni pentru a şaptea oară consecutiv pe dunele din Arabia Saudită, într-o ediţie...