Fotbal: Un mort la Napoli în timpul sărbătoririi titlului de campioană

Data:

Un tânăr de 26 de ani a decedat în noaptea de joi spre vineri la Napoli, după ce a fost rănit cu focuri de armă trase cu prilejul sărbătoririi celui de-al treilea titlu de campioană a Italiei la fotbal câştigat de Napoli, a anunţat presa locală, citată de AFP, scrie Agerpres.

Alte trei persoane au fost rănite cu focuri de armă, însă nu se ştiu împrejurările în care au fost rănite, dacă au legătură cu victoria echipei napolitane sau este vorba de o acţiune criminală, a scris cotidianul Il Corriere della Sera.

După anunţul decesului tânărului napolitan, mai mulţi apropiaţi ai acestuia au creat pagube la spitalul Cardarelli unde fusese transportat.

Carabinierii au deschis o anchetă pentru a determina condiţiile în care s-a produs incidentul în plin centrul istoric al oraşului.

În total, 203 persoane s-au prezentat la serviciile de urgenţă din oraş, pentru vătămări sau stări de rău, conform La Stampa, inclusiv pentru răni produse de arme albe, explozii de petarde, căzături, atacuri de panică sau crize de astm cauzate de inhalarea de fum.

SSC Napoli a devenit oficial campioană a Italiei la fotbal, la 33 de ani de la precedentul titlu, joi seara, după rezultatul de egalitate înregistrat în deplasare cu Udinese, 1-1, în etapa a 33-a din Serie A, transmite AFP.

Cu cinci etape înainte de final, Napoli, care mai avea nevoie de un singur punct pentru a-şi asigura titlul, nu mai poate fi ajunsă în clasament şi îşi trece astfel în palmares al treilea trofeu de campioană a Italiei, după cele două obţinute în era Maradona (1987 şi 1990).

Udinese a deschis scorul prin Sandi Lovric (13), dar atacantul nigerian Victor Osimhen a egalat după pauză (52), când a marcat al 22-lea său gol în acest sezon de Serie A.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Cristiano Ronaldo va semna un nou contract pe doi ani cu Al-Nassr (BBC)

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo se pregăteşte să semneze un nou contract pe doi ani cu clubul Al-Nassr din...

David Popovici, calificat în finala de la 200 m liber cu cel mai bun timp, la Europenele Under-23

Campionul olimpic David Popovici s-a calificat, joi, în finala probei de 200 m liber, din cadrul Campionatelor Europene...

Bayern Munchen – RB Leipzig, în deschiderea sezonului 2025-2026 din Bundesliga

Liga germană de fotbal a comunicat, joi, meciurile de deschidere din sezonul 2025-2026 din Bundesliga, iar conform programului...

A fost un meci excelent, a declarat Chivu (Inter Milano) după victoria cu River Plate (2-0)

Cristian Chivu, antrenorul echipei de fotbal Inter Milano, a salutat prestaţia elevilor săi în meciul câştigat cu scorul...