Fotbal: Tatăl lui Neymar dezminte informaţiile privind dorinţa atacantului de a pleca de la PSG

Data:

Tatăl lui Neymar a dezminţit în mass-media braziliană informaţiile referitoare la dorinţa fiului său de a pleca de la echipa de fotbal Paris Saint-Germain în această vară, scrie Agerpres.

Presa franceză a dezvăluit că Neymar a discutat cu oficialii clubului francez despre posibilitatea de a pleca de pe Parc des Princes în această vară, însă cele două părţi sunt încă departe de a ajunge la un numitor comun.

„Nu pot să confirm o ştire care nu s-a produs. Fake News”, a reacţionat tatăl lui Neymar, într-o declaraţie acordată site-ului Premier League Brasil. „Această informaţie a venit de undeva şi vrem să înţelegem intenţia”, a adăugat brazilianul.

Mass-media franceză susţine că PSG doreşte să se despartă de atacantul brazilian, al cărui contract se întinde până în 2025, având şi o opţiune pentru un sezon suplimentar. Cotidianul L’Equipe a anunţat luni seară că fostul jucător al lui Santos şi-a exprimat la rândul său dorinţa de a părăsi clubul parizian, aşa cum a mai vrut de altfel şi în anii anteriori, însă posibilele destinaţii ale brazilianului nu sunt prea multe, din cauza pretenţiilor sale salariale.

Neymar şi-ar dori să revină la FC Barcelona, unde a evoluat timp de patru sezoane (2013-2017), dar actualul antrenor al catalanilor, Xavi Hernandez, a dezminţit în mod public o întoarcere a brazilianului pe Camp Nou în această vară. O altă posibilă destinaţie ar putea fi Premier League, la Chelsea Londra, echipă care s-a arătat interesată de serviciile sale.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...