Fotbal: Suporterii echipei saudite Al-Hilal îl vor pe Messi, preşedintele clubului temporizează

Data:

Preşedintele clubului saudit de fotbal Al-Hilal, Fahd Bin Nafel, a refuzat să comenteze posibilitatea de a ajunge la un acord cu Lionel Messi, al cărui nume a fost scandat de suporteri vineri, în timpul finalei Cupei Regelui din Arabia Saudită, informează AFP, scrie Agerpres.

„Nu-mi puneţi întrebări despre Messi”, le-a răspuns ziariştilor Bin Nafel, în legătură cu zvonurile despre transferul starului argentinian, imediat după victoria din meciul cu Al-Wehda (1-1, 7-6 după lovituri de departajare) de la Jeddah.

„Nu vă voi spune nimic. Dacă iese ceva de la serviciul nostru de presă, veţi primi”, a declarat el.

Într-un alt interviu realizat pe teren, în timp ce spectatorii strigau „Messi, Messi”, Bin Nafel a indicat: „grupul este mai important pentru mine decât un jucător”.

„Orice vedetă care vine la clubul nostru trebuie să ştie că suntem un club mare. Obiectivul nostru este să întărim (echipa). Dacă ne concentrăm asupra unui om, pierdem grupul”, a subliniat el.

Al-Hilal este antrenată din februarie 2022 de Ramon Diaz, fost atacant al naţionalei Argentinei, care a mai pregătit echipa din Riad între octombrie 2016 şi februarie 2018.

După doi ani fără mare strălucire la Paris Saint-Germain pentru atacantul de şapte ori câştigător al Balonului de Aur, Arabia Saudită îi propune un contract „excepţional”, „uriaş” campionului mondial, care în iunie va împlini 36 de ani, a declarat marţi pentru AFP o sursă de la Riad apropiată negocierilor.

Monarhia petrolieră a înregistrat un prim mare succes în această iarnă, ademenindu-l pe Cristiano Ronaldo cu un contract estimat la 400 de milioane de euro până în iunie 2025, ceea ce a făcut din portughez cel mai bine plătit sportiv din lume în 2023, potrivit clasamentului anual al Forbes.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...