Directorul tehnic al Federaţiei Române de Fotbal, Mihai Stoichiţă, care a făcut luni deplasarea în Germania cu echipa naţională, a declarat că meciul cel mai important al României la EURO 2024 este primul, cel cu Ucraina, deoarece în funcţie de rezultatul acestuia cresc sau scad şansele de a trece de faza grupelor.
„Cel mai important meci al naţionalei de la acest European este cel cu Ucraina. Pentru mine este meciul care decide totul. Un rezultat pozitiv cu Ucraina te face să ai pretenţii mari în continuare. Şi un egal e pozitiv, dar e mai greu cu el pentru că ulterior trebuie să fii atent la indirecte. Dar dacă am câştiga cu Ucraina am fi mult mai puţin atenţi la indirecte şi mult mai atenţi la noi”, a precizat Stoichiţă pe Aeroportul ”Henri Coandă”.
„Speranţele sunt mari, la fel şi aşteptările mele. Eu nu mă iau după ultimele meciuri niciodată, pentru că ştiu care sunt circumstanţele (n.r. – meciurile amicale cu Liechtenstein şi Bulgaria, ambele încheiate cu 0-0). Aşa că am mari speranţe în aceşti jucători. La fotbal te aştepţi la orice, iar eu mă aştept la orice bun după această campanie de calificare. Speranţe mari pentru mine înseamnă să trecem de grupe, pentru că după aia orice e posibil. Pentru că, de exemplu, cine se gândea înainte de Cupa Mondială din 1994 că o să ajungem să jucăm în sferturile de finală? Sigur, nu ai cum să compari echipa de acum cu cea de atunci, cum nu se compară nici timpurile. Da, atunci aveam nişte jucători care evoluau la echipe mari din Europa, iar acum avem o echipă foarte tânără, cred că e printre cele mai tinere de la European. Dar aceşti jucători urmează să ajungă la echipe mari din Europa, asta e diferenţa”, a adăugat directorul tehnic al FRF.
Alături de lotul de 26 de jucători, anunţat de selecţionerul Edward Iordănescu vineri seara, în avionul pentru Germania s-a aflat şi mijlocaşul Olimpiu Moruţan, indisponibil pentru turneul final din cauza unei accidentări suferite la echipa de club. El a fost invitat de conducerea FRF să se alăture delegaţiei oficiale pentru a le oferi colegilor săi sprijin moral şi a-şi arăta susţinerea pe timpul competiţiei.
Pe Aeroportul Internaţional ”Henri Coandă”, jucătorii au fost întâmpinaţi de aproximativ 30 de copii îmbrăcaţi în echipamentul echipei naţionale. „Tricolorii” s-au fotografiat cu ei şi le-au oferit autografe.
Delegaţia României va fi cazată pe perioada EURO 2024 în Bavaria, la Wurzburg, un oraş de aproximativ 130.000 de locuitori.
România va debuta la EURO 2024 pe 17 iunie, împotriva Ucrainei, la Munchen, iar apoi va mai înfrunta în Grupa E selecţionatele Belgiei, pe 22 iunie la Koln, şi Slovaciei, pe 26 iunie la Frankfurt.
AGERPRES