Fotbal: Sevilla şi AS Roma vor juca finala Europa League

Data:

Sevilla FC şi AS Roma s-au calificat în finala Europa League la fotbal, joi seara, după meciurile din manşa a doua a semifinalelor, scrie Agerpres.

Sevilla, echipă care deţine recordul de trofee în competiţie (Cupa UEFA/Europa League), şase la număr (2005/06, 2006/07, 2013/14, 2014/15, 2015/16, 2019/20), a învins-o pe Juventus cu scorul de 2-1, după prelungiri, pe stadionul ”Ramon Sanchez Pizjuan”.

După 1-1 la Torino, Juventus a deschis scorul prin sârbul Dusan Vlahovic (65), dar andaluzii au egalat la scurt timp, prin Suso (71), fostul jucător al lui AC Milan.

Argentinianul Erik Lamela (95) a marcat golul victoriei şi al calificării, ibericii rezistând până la final, deşi au jucat în inferioritate numerică din min. 115, când argentinianul Marcos Acuna, campion mondial în decembrie, a primit al doilea cartonaş galben.

În cealaltă semifinală, AS Roma, care a câştigat cu 1-0 pe Stadio Olimpico, a fost dominată de Bayer Leverkusen, însă a rezistat până la final (0-0). Echipa antrenată de Jose Mourinho va juca a doua sa finală consecutivă în cupele europene, după ce anul trecut a câştigat ediţia inaugurală a Europa Conference League.

”Aspirinele” şi-au creat mai multe ocazii de gol, eroul serii fiind portarul Rui Patricio, gazdele având şi o bară, prin Moussa Diaby (12).

Pentru ambele finaliste va fi o şansă de a salva sezonul şi de a se califica în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor.

Finala se va juca pe 31 mai, la Budapesta, pe Puskas Arena, stadion cu o capacitate de 65.000 de locuri.

Rezultate:
Bayer Leverkusen – (+) AS Roma 0-0
În tur: 0-1.

(+) Sevilla FC – Juventus Torino 2-1, după prelungiri
Au marcat: Suso 71, Erik Lamela 95, respectiv Dusan Vlahovic 65.
Cartonaş roşu: Marcos Acuna (Sevilla, 115).
În tur: 1-1.

Echipele precedate de semnul (+) s-au calificat în finală.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Istanbul va găzdui Jocurile Europene din 2027

Oraşul Istanbul a fost desemnat oficial, miercuri, să organizeze viitoarele Jocuri Europene din anul 2027, competiţie care se...

Handbal masculin: Minaur Baia Mare şi CSM Bucureşti, în sferturile Cupei României

CS Minaur Baia Mare şi CSM Bucureşti s-au calificat, miercuri, în sferturile de finală ale Cupei României la...

David Popovici vrea o medalie la JO 2024 de la Paris

Preşedinta Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, Camelia Potec, a declarat, miercuri, că David Popovici îşi doreşte...

Dinamo şi UTA, sancţionate dur de FRF

Cluburile Dinamo Bucureşti şi UTA Arad au fost sancţionate drastic, miercuri, de Comisia de Disciplină a Federaţiei Române...