Fotbal: Rapid i-a prelungit contractul fundaşului Robert Bădescu

Data:

Echipa de fotbal Rapid Bucureşti i-a prelungit contractul fundaşului Robert Bădescu, scadent în vara acestui an, noua înţelegere fiind valabilă pentru următoarele trei sezoane ale Superligii.

„Rapid îşi asigură viitorul, prelungindu-i contractul lui Robert Bădescu, unul dintre jucătorii tineri cu o evoluţie foarte bună în sezonul trecut. În vârstă de 19 ani, Robert a semnat un contract nou, pe trei sezoane, cu opţiune de prelungire pentru încă doi ani. Mult succes, Robert!”, este mesajul transmis de FC Rapid pe site-ul oficial.

„Sunt foarte fericit pentru oportunitatea de a continua dezvoltarea la Rapid, un club de care m-am ataşat foarte mult. Încrederea oferită de cei din club este foarte importantă pentru mine şi îmi doresc să îi răsplătesc pe cei care mi-au oferit această şansă prin evoluţiile mele bune. Sper să reuşim să obţinem performanţe mari împreună”, a declarat fundaşul giuleştean, conform sursei citate.

În sezonul 2023/2024, Bădescu a evoluat în cinci meciuri, reuşind să înscrie o dată, chiar în partida de debut, contra arădenilor de la UTA (4-1). De asemenea, tot în stagiunea trecută, Robert a jucat în 16 meciuri pentru formaţia de tineret, pentru care a marcat patru goluri.

Robert Bădescu (19 ani) a venit la Rapid în vara anului 2022, de la Academia Prosport (Clinceni), şi este internaţional de juniori, având prezenţe la selecţionatele U17, U18 şi U19 ale României.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...