Fotbal: Rapid a învins-o pe CFR Cluj cu 3-1, în play-off-ul Superligii

Data:

FC Rapid Bucureşti a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 3-1 (3-1), luni seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a şasea a fazei play-off a Superligii de fotbal, scrie Agerpres.

Rapid a început în forţă şi a punctat de două ori în primul sfert de oră, prin croatul Marko Dugandzic (9 – penalty), după un fault comis de germanul Christopher Braun asupra lui Alex Ioniţă II, şi prin estonianul Mattias Kait (12). Campioana a reuşit să înscrie repede, prin Rangelo Janga (15), din centrarea lui Braun.

Echipa antrenată de Dan Petrescu, care a confirmat momentul de criză prin care trece, a avut două bare, prin Ermal Krasniqi (25) şi Karlo Muhar (33), dar în loc să restabilească egalitatea a primit şi golul al treilea, în finalul primei reprize, când Dugandzic (45+2) a înscris din centrarea lui Junior Morais.

CFR a dominat repriza secundă, dar nu a reuşit să îşi creeze ocazii clare de gol.

Cristian Manea, căpitanul oaspeţilor la acest meci, a jucat partida cu numărul 200 pentru CFR.

CFR are o singură victorie în cele şase etape din play-off, trei egaluri şi două eşecuri. Ardelenii au trei înfrângeri consecutive în toate competiţiile.

Rapid a bifat a doua victorie consecutivă, după o serie de şase etape fără succes.

În sezonul regulat, cele două echipe şi-au împărţit victoriile, 1-0 pentru CFR şi 2-1 pentru Rapid, iar în play-off, rezultatul de la Cluj-Napoca a fost egal, 2-2.

FC Rapid Bucureşti – FC CFR 1907 Cluj 3-1 (3-1), Stadion Rapid-Giuleşti – Bucureşti
Au marcat: Marko Dugandzic (9 – penalty, 45+2), Mattias Kait (12), respectiv Rangelo Janga (15).
Arbitru: Marcel Bîrsan (Bucureşti); arbitri asistenţi: Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava), Radu Adrian Ghinguleac (Bucureşti); al patrulea oficial: Andrei Antonie (Bucureşti)
Arbitru video: Andrei Florin Chivulete (Bucureşti); arbitru asistent video: Daniel Mitruţi (Craiova)
Observatori: Liviu Ciubotariu (Galaţi) – CCA, Viorel Anghelinei (Galaţi) – LPF
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Emma Răducanu a fost deranjată în timpul meciului cu Arina Sabalenka de un copil care plângea

Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu a fost deranjată de un copil care plângea în timpul setului decisiv...

Victor Angelescu – LPF a creat impresia că un singur club e ajutat, FCSB

Acţionarul clubului FC Rapid Victor Angelescu a afirmat, marţi, la finalul Adunării Generale a Ligii Profesioniste de fotbal,...

Rapid acuză arbitrajul de la meciul cu Oţelul – 100% influenţează clasamentul

Echipa de fotbal Rapid acuză erorile de arbitraj de la partida de luni seara, cu Oţelul Galaţi, scor...

Lewandowski dezvăluie că şi-a dat acordul să joace la Manchester United

Polonezul Robert Lewandowski, atacantul echipei de fotbal FC Barcelona, a dezvăluit că şi-a dat acordul să joace la...