Fotbal: Puşcaş, marcator pentru Bari, în Serie B

Data:

Atacantul român George Puşcaş a marcat golul echipei SSC Bari, învinsă de Como cu scorul de 2-1, sâmbătă, în deplasare, într-o partidă din etapa a 22-a a ligii secunde de fotbal din Italia, scrie Agerpres.

Alessandro Gabrielloni (38) şi Lucas Da Cunha (60) au marcat pentru gazde, în timp ce Puşcaş a înscris golul de onoare al echipei vizitatoare (90).

Puşcaş a fost integralist la Bari, acesta fiind al treilea său gol marcat în 12 partide în acest sezon în Serie B.

Francezul Malcom Edjouma, împrumutat de FCSB la Bari, a jucat din min. 54.

Bari ocupă locul 16 (de baraj pentru evitarea retrogradării), cu 35 de puncte.

Liderul Parma a învins-o pe Spezia cu 2-0, prin golurile marcate de Hernani (45+1) şi Gabriel Charpentier (87). Românii Valentin Mihăilă şi Dennis Man au fost titular la gazde, primul fiind schimbat în min. 60.

Cosenza şi Palermo au remizat, 1-1, la sicilieni fundaşul român Ionuţ Nedelcearu jucând toate minutele. Portarul Mirko Pigliacelli (ex-Universitatea Craiova) a evoluat şi el tot meciul la oaspeţi.

Pisa a întrecut-o pe FeralpiSalo cu 3-1, meci în care mijlocaşul român Marius Marin a fost integralist la gazde. La oaspeţi, Denis Hergheligiu a rămas pe banca de rezerve.

Clasament
1. Parma 69 puncte
2. Como 64
3. US Cremonese 59
4. Venezia FC 58 (32 jocuri)
5. US Catanzaro 55
6. Palermo 51
7. Brescia 45 (32)
8. Sampdoria 44
9. Pisa 43

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...