Fotbal: Portarul spaniol David de Gea părăseşte pe Manchester United după 12 ani petrecuţi la clubul englez

Data:

Portarul spaniol David de Gea a anunţat sâmbătă că părăseşte pe Manchester United după doisprezece ani petrecuţi la clubul englez, scrie AFP, conform Agerpres.

„Este un moment bun pentru mine să accept o nouă provocare”, a explicat pe contul său de Twitter portarul în vârstă de 32 de ani, care a fost criticat la sfârşitul sezonului trecut pentru mai multe erori grave.

Contractul spaniolului cu United a expirat la sfârşitul lunii iunie şi nu s-a ajuns la un nou acord, în ciuda discuţiilor care au avut loc pe tot parcursul sezonului.

Potrivit presei, clubul englez încearcă să-l aducă pe portarul lui Inter Milano, camerunezul Andre Onana, în locul ibericului.

Cu Red Devils, De Gea a câştigat un titlu în Premier League, în 2013, FA Cup în 2016 şi Europa League în 2017.

Într-o postare pe reţelele de socializare, el le-a mulţumit fanilor lui United pentru sprijinul acordat.

„Acum este momentul potrivit ca să plec. Este timpul să accept o nouă provocare, să mă autodepăşesc într-un mediu nou”, a arătat el. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Lautaro Martinez se bucură de încrederea deplină a lui Inter Milano şi a lui Cristian Chivu

Atacantul Lautaro Martinez a fost înlocuit în ultimele două meciuri ale lui Inter Milano, dar, potrivit ziarului La...

F1: Verstappen susţine că ar fi avut asigurat deja titlul mondial cu maşina lui Norris

Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a declarat că lupta pentru titlul mondial din Formula 1 era deja...

LPF, campanie de conştientizare împotriva violenţei asupra femeilor

Liga Profesionistă de Fotbal şi Centrul FILIA au iniţiat o campanie de conştientizare împotriva violenţelor săvârşite asupra femeilor,...

Liverpool i-a recuperat pe Alisson şi Wirtz înaintea meciului cu West Ham United

Campioana en titre a Angliei la fotbal, FC Liverpool, va putea conta pe portarul brazilian Alisson Becker şi...