Fotbal: Petrescu (CFR Cluj) – Farul e favorită la titlu pentru că este pe primul loc, asta e realitatea

Data:

Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că Farul Constanţa, adversara din partida de sâmbătă, din etapa a 5-a a play-off-ului, este favorită la câştigarea titlului deoarece este pe primul loc al clasamentului în momentul de faţă, scrie Agerpres.
 

„Întâlnim echipa care a dominat acest campionat, a fost mai mereu pe primul loc. Farul e o echipă foarte bună, acasă mai ales, unde din 17 meciuri a câştigat 14. Ştim forţa lor de atac şi cum pregăteşte Hagi meciurile. Noi venim după o victorie şi chiar dacă avem mari probleme de lot, mergem încrezători. Însă vrem să dăm maximum pentru că e un meci important. Nu cred că e decisiv, dar e foarte important. Farul este favorită la titlu pentru că este pe primul loc, asta e realitatea”, a afirmat el.

Tehnicianul a menţionat că se confruntă cu probleme de efectiv înaintea partidei de la Constanţa.

„Cinci jucători importanţi au probleme, doi dintre ei sigur nu fac deplasarea, e vorba despre Deac şi Camora. Trebuie să fim mai uniţi acum, să jucăm ca o adevărată echipă. Am jucat şi data trecută la Constanţa fără Deac şi Camora, sper să o mai facem încă o dată foarte bine. Nu va fi uşor, însă echipa nu trebuie să depindă de un jucător sau altul. Chiar dacă aceşti doi jucători sunt căpitanii şi liderii acestei echipe în ultimii 6 ani. Sper ca alţi jucători să iasă la rampă şi să ne bucurăm împreună la final”, a precizat antrenorul.

Dan Petrescu este de părere că Denis Alibec este cel mai bun jucător al echipei Farul, însă susţine că pericolul poate veni de oriunde în întâlnirea de sâmbătă.

„Cu Hagi n-am mai vorbit în ultimul timp, e normal. El are o academie şi scoate jucători buni pe bandă rulantă. Nici nu ştii de unde apar şi joacă fără probleme în Liga I, iar Mazilu e un exemplu excelent. Pericolul într-un meci cu Farul vine de peste tot, şi din atac, şi de la mijloc, şi din apărare. Dar e clar că Alibec e cel mai bun jucător al lor, este constant, a jucat 34 de meciuri, e şi golgheter”, a spus Petrescu.

Echipa de fotbal CFR Cluj formaţia Farul Constanţa, întâlneşte, sâmbătă, de la ora 20:30, pe Stadionul Central din cadrul Academiei Gheorghe Hagi din Ovidiu, într-o partidă contând pentru etapa a 5-a a play-off-ului Superligii.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Belgianul Wout Van Aert nu va participa la Campionatele Mondiale pe şosea şi nici la Europene

Belgianul Wout Van Aert nu va participa la Campionatele Mondiale de Ciclism din Rwanda (21-28 septembrie) şi nici...

Boss-ul lui Dortmund nu este alarmat de slaba activitate din mercato de vară

Directorul executiv al Borussiei Dortmund, Hans-Joachim Watzke, nu este deranjat de slaba activitate de până acum în mercato...

Lewandowski (FC Barcelona), indisponibil pentru Trofeul Joan Gamper

Atacantul polonez Robert Lewandowski este accidentat şi nu va putea evolua pentru FC Barcelona în Trofeul Joan Gamper,...

Francezul Antoine Griezmann, în vizoul echpei Monterrey CF

Francezul Antoine Griezmann, atacantul echipei de fotbal Atletico Madrid, a intrat în vizorul formaţiei mexicane Monterrey CF, care...