Fotbal: Nu ştiu dacă voi ajunge la Cupa Mondială 2026, afirmă Lionel Messi

Data:

Lionel Messi, căpitanul selecţionatei Argentinei, cu care a cucerit anul trecut titlul de campion al lumii, rămâne evaziv în privinţa participării sale la următoarea ediţie a Cupei Mondiale de fotbal, care va avea loc în anul 2026 şi va fi găzduită în comun de Statele Unite, Mexic şi Canada, informează AFP, scrie Agerpres.

„Nu ştiu dacă voi ajunge la Cupa Mondială, am spus deja acest lucru. Încă nu mă gândesc la asta, pentru că e departe. Mă gândesc la Copa America (din 2024, programată în Statele Unite – n.red.)”, a spus superstarul argentinian, cu 176 de meciuri disputate sub culorile naţionalei „albiceleste”, pentru care a marcat luna aceasta al 104-lea său gol, împotriva Ecuadorului (1-0).

„După Copa America o să vedem, depinde cum mă simt. O să văd zi de zi. Au mai rămas trei ani”, a adăugat Messi, care va avea 39 de ani în momentul desfăşurării următorului Mondial.

Lionel Messi a făcut aceste afirmaţii în cursul unui interviu difuzat joi pe canalul YouTube Olga, în care şi-a reiterat totodată dezamăgirea după perioada petrecută la Paris Saint-Germain (2021-2023).

„Nu a fost ceea ce am sperat, dar spun mereu că lucrurile se întâmplă cu un motiv. Chiar dacă nu m-am descurcat bine acolo (la PSG), acolo am devenit campion mondial. Totul se întâmplă cu un motiv şi poate că trebuia să se întâmple aşa”, a subliniat Messi.

Septuplul câştigător al Balonului de Aur a regretat că nu s-a bucurat de „recunoaşterea” celor de la PSG după titlul de campion mondial cucerit în Qatar, în detrimentul Franţei.

„Faptul este că am fost singurul jucător, printre ceilalţi 25 (de campion mondiali argentinieni) care nu a avut nicio recunoaştere. Dar nu contează. Apoi, era de înţeles, mă aflam în locul în care, ‘din cauza noastră’, nu au mai fost campioni mondiali”, a precizat Messi, menţionând totuşi că s-a înţeles „foarte bine cu Kylian (Mbappe), ca şi cu toţi ceilalţi” jucători ai echipei pariziene.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Elias Charalambous (FCSB) – Cu noi toate echipele sunt în formă bună; suntem pregătiţi pentru Petrolul

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Elias Charalambous, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că toate adversarele reuşesc...

Constantin Gâlcă (Rapid) – Ne dorim să facem un meci perfect şi să o punem în dificultate pe CFR Cluj

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că îşi...

Mick Schumacher se desparte de echipa Alpine din Campionatul Mondial de anduranţă

Pilotul german Mick Schumacher a anunţat că şi-a încheiat contractul de doi ani cu echipa Alpine din Campionatul...

Cole Palmer (Chelsea) ratează duelul cu FC Barcelona din cauza unui accident domestic

Vedeta Cole Palmer va rata următoarele trei meciuri ale echipei Chelsea, inclusiv cel din Liga Campionilor la fotbal...