Fotbal: Neymar nu va fi pregătit să debuteze în noul sezon cu Al-Hilal

Data:

Atacantul brazilian Neymar, operat la genunchi în noiembrie anul trecut, nu va fi pregătit să debuteze în noul sezon cu echipa de fotbal Al-Hilal, a anunţat, marţi, antrenorul campioanei en titre a Arabiei Saudite, portughezul Jorge Jesus, citat de AFP, scrie Agerpres.

„Tot ceea ce ştiu în acest moment este că timpul necesar lui Neymar pentru recuperare, dar în general pentru acest tip de accidentare, este de 10 sau 11 luni”, a declarat tehnicianul.

„Dacă facem calculul, el nu va fi apt să facă pregătirea dinaintea sezonului”, în această vară, a adăugat Jesus.

Al-Hilal a câştigat, recent, campionatul de fotbal al Arabiei Saudite pentru a patra oară în ultimii cinci ani. Al-Hilal a obţinut în vara anului trecut semnătura fostului jucător al lui PSG, în vârstă de 32 de ani, însă acesta nu a mai jucat din luna octombrie din cauza unei rupturi a ligamentelor încrucişate la meniscul genunchiului stâng.

Al-Hilal o va întâlni pe Al-Nassr, echipa lui Cristiano Ronaldo, în finala Cupei Regelui, pe 31 mai.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...