Fotbal: Milan Skriniar, primul jucător care a semnat cu PSG în era Luis Enrique

Data:

Fundaşul slovac Milan Skriniar, liber de contract după despărţirea de echipa italiană de fotbal Inter Milano, a devenit oficial joi jucătorul formaţiei Paris Saint-Germain, campioana en titre a Franţei, informează AFP, scrie Agerpres.

Skriniar, în vârstă de 28 de ani, a semnat un contract pe cinci sezoane cu PSG, valabil până la 30 iunie 2028, devenind astfel primul fotbalist recrutat de parizieni după numirea la conducerea tehnică a fostului selecţioner spaniol Luis Enrique.

Paris Saint-Germain îl urmărea de mult timp pe Milan Skiriniar, însă sumele solicitate anterior de Inter Milano au fost considerate prea mari: 70 de milioane de euro în vara trecută şi 20 de milioane de euro în perioada de transferuri din iarnă. PSG a decis în final să aştepte încheierea sezonului, pentru a nu plăti niciun ban în schimbul slovacului.

Format la MSK Zilina, Skiriniar a sosit în Serie A în 2016, la Sampdoria Genova, fiind achiziţionat de Inter Milano un an mai târziu, cu 20 de milioane de euro.

El a fost selecţionat de 60 de ori în naţionala Slovaciei, al cărei căpitan a devenit după retragerea internaţională a lui Marek Hamsik.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Vrem să performăm la Cupa Mondială a Cluburilor, spune antrenorul Borussiei Dortmund

Borussia Dortmund a plecat vineri spre Statele Unite, la Cupa Mondială a Cluburilor, avându-l în lot pe proaspătul...

F1: Verstappen şi Russell au îngropat securea războiului

Piloţii Max Verstappen (Red Bull) şi George Russell (Mercedes) au îngropat securea războiului după incidentul care a avut...

FC Rapid anunţă încheierea colaborării cu preşedintele Viorel Moldovan

Clubul de fotbal FC Rapid Bucureşti a anunţat, vineri, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul său oficial,...

Dan Petrescu (CFR Cluj) – Îmi doresc să câştigăm cel puţin un trofeu în sezonul viitor

Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că şi-a propus...