Fotbal: Messi a reuşit o nouă dublă pentru Inter Miami în Leagues Cup

Data:

Starul argentinian Lionel Messi a reuşit o nouă dublă pentru echipa Inter Miami, în partida câştigată cu scorul de 3-1 în faţa formaţiei Orlando City, din cadrul competiţiei Leagues Cup, miercuri, pe DRV PNK Stadium din Fort Lauderdale (Florida), în faţa a 20.000 de spectatori, scrie Agerpres.

Messi a marcat în minutele 7 şi 72 ale duelului dintre cele două rivale din statul Florida, celelalte goluri fiind înscrise de Josef Martinez (51 – penalty) pentru învingători, respectiv Cesar Araujo (17). Meciul a început cu o întârziere de 95 de minute din cauza unei furtuni.

În urma acestui succes, Inter Miami s-a calificat în optimile de finală ale Leagues Cup, competiţie la care participă cluburi din Major League Soccer (MLS) şi Liga mexicană, aflată la ediţia sa inaugurală.

Căpitanul selecţionatei Argentinei a ajuns astfel la cinci goluri marcate în trei partide disputate în tricoul lui Inter Miami, de la sosirea sa în Statele Unite, toate în Leagues Cup. Messi este golgheterul acestei competiţii, la egalitate cu compatriotul său German Berterame, jucătorul echipei mexicane CF Monterrey.

Fostul jucător al echipelor FC Barcelona şi Paris Saint-Germain a debutat cu gol la Inter Miami, aducând victoria în partida cu mexicanii de la Cruz Azul (2-1), iar apoi a reuşi o dublă împotriva formaţiei Atlanta United (4-0), ambele în faza grupelor Leagues Cup.

Inter Miami va disputa următorul său meci duminică împotriva formaţiei FC Dallas, pe Toyota Stadium din Frisco.
AGERPRES 

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Antrenorul Luis Enrique (PSG), optimist înaintea returului cu Arsenal, din semifinalele Ligii Campionilor

Antrenorul echipei Paris Saint-Germain, Luis Enrique, a declarat că simte încrederea pe care jucătorii săi o au în...

Florian Wirtz, jucătorul lui Bayer Leverkusen, nu va accepta un transfer decât la Bayern Munchen (presă)

Jucătorul lui Bayer Leverkusen, Florian Wirtz, are ca destinaţiei de transfer doar Bayern Munchen, a relatat ziarul Bild...

Inter Milano va obţine 14 milioane de euro din bilete la meciul cu FC Barcelona

Inter Milano va înregistra venituri record pentru fotbalul italian din vânzarea biletelor la meciul de marţi cu FC...

Fostul campion mondial de box Mihai Leu, în recuperare după operaţie

Fostul campion mondial la box Mihai Leu, internat la Institutul Clinic Fundeni, a transmis, marţi, un mesaj în...