Fotbal: Lamine Yamal, în vârstă de doar 16 ani, convocat la naţionala Spaniei pentru meciurile cu Georgia şi Cipru

Data:

Lamine Yamal, un fotbalist în vârstă de 16 ani, extrema echipei FC Barcelona, a fost convocat de selecţionerul naţionalei Spaniei, Luis de la Fuente, pentru meciurile cu Georgia şi Cipru din preliminariile EURO 2024, informează AFP, scrie Agerpres.

Lamine Yamal, care face senzaţie la acest început de sezon cu Barca, a fost dorit de Federaţia marocană de fotbal, tatăl său fiind marocan. El a ales deci să joace pentru Spania. Yamal va avea ocazia să devină cel mai tânăr fotbalist care evoluează pentru La Roja, în partidele cu Georgia şi Cipru, ce vor avea loc pe 8, respectiv 12 septembrie.

„Este genial. E momentul să i se arate încredere”, a spus selecţionerul într-o conferinţă de presă.

Pe listă mai sunt Alex Baena (Villarreal) şi Abel Ruiz (Braga), care au revenit la Campionatul European de tineret din această vară.

Veteranul Cesar Azpilicueta (Atletico Madrid) a revenit în compartimentul defensiv, la fel ca Alejandro Balde, de la FC Barcelona, şi doi francezi care au dobândit cetăţenia spaniolă, Robin Le Normand (Real Sociedad) şi Aymeric Laporte (Al-Nassr).

Lotul Spaniei este următorul:


portari: Kepa (Real Madrid), Unai Simon (Athletic Bilbao), David Raya (Brentford)
fundaşi: Aymeric Laporte (Al-Nassr), David Garcia (Osasuna), Robin Le Normand (Real Sociedad), Dani Carvajal (Real Madrid), Cesar Azpilicueta (Atletico Madrid), Pau Torres (Aston Villa), Alejandro Balde (FC Barcelona), Jose Luis Gaya (Valencia)
mijlocaşi: Rodrigo Hernandez (Manchester City), Martin Zubimendi, Mikel Merino (Real Sociedad), Fabian Ruiz (PSG), Gavi (FC Barcelona), Alex Baena (Villarreal)
atacanţi: Alvaro Morata (Atletico Madrid), Joselu (Real Madrid), Marco Asensio (PSG), Nico Williams (Athletic Bilbao), Dani Olmo (RB Leipzig), Lamine Yamal (FC Barcelona), Abel Ruiz (Sporting Braga)


AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...