Fotbal: Karim Benzema, notat cu zero de cotidianul AS pentru prestaţia din El Clasico

Data:

Atacantul francez Karim Benzema a primit nota zero (din zece) din partea cotidianului sportiv madrilen AS pentru prestaţia sa în derby-ul de duminică seară, pierdut de Real Madrid în faţa echipei de fotbal FC Barcelona (1-2), informează cotidianul L’Equipe, potrivit Agerpres.

Dacă notele atribuite de jurnale au făcut să se vorbească mult despre jucători, iar uneori au stârnit polemică, nota acordată lui Karim Benzema din partea cotidianului AS pentru prestaţia sa din El Clasico a stârnit o adevărată furtună.

Cotidianul madrilen i-a acordat un incredibil zero (0) prin intermediul trimisului său special pe Camp Nou, Sergio Lopez de Vicente. Acesta din urmă a scris: „Benzema: invizibil. O dată în plus. Nimic, nimic. El nu a reuşit să obţină mingi uşoare, nici să se impună în jumătatea adversă. El se află la kilometri de strălucita versiune a jucătorului care a câştigat ‘Balonul de Aur’. L-am văzut fără ritm, lent, fără viteză, fără joc. Dacă Real îşi va regăsi atacantul, atunci va avea o comoară în rândurile sale, dar aşteaptă deja de multă vreme”.

Nici Marca, celălalt cotidian sportiv spaniol, nu l-a menajat pe Benzema, care, chiar dacă nu a înscris în ultimele sale trei meciuri din La Liga, a reuşit totuşi să marcheze trei goluri în recentele două meciuri din optimile de finală ale Ligii Campionilor, cu Liverpool (o dublă în tur, scor 5-2, şi unicul marcator în retur, 1-0). Marca l-a notat cu o stea din trei posibile, de altfel ca majoritatea jucătorilor Realului apăruţi duminică pe Camp Nou.

În schimb, AS l-a gratificat pe Thibaut Courtois cu nota 9 pentru prestaţia sa.

FC Barcelona a obţinut victoria cu numărul 100 în faţa „eternei rivale” Real Madrid (scor 2-1), duminică seară pe Camp Nou, într-un meci din etapa a 26-a a campionatului de fotbal al Spaniei.

Cel de-al 253-lea episod din El Clasico a fost decis de un gol marcat în prelungirile partidei (90+2) de Franck Kessie, introdus în joc în minutul 77.

Madrilenii au deschis scorul în minutul 9, când Ronald Araujo a deviat în propria poartă o centrare a lui Vinicius (9). Barca a restabilit egalitatea înainte de pauză, prin Sergi Roberto (45).
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Manchester United plănuieşte un turneu în Malaezia la vară

Echipa engleză de fotbal Manchester United plănuieşte un turneu lucrativ în Malaezia înaintea sezonului 2025/2026 din Premier League,...

RETROSPECTIVĂ 2024 Auto – F1: Max Verstappen, la puterea a patra

Olandezul Max Verstappen (Red Bull), considerat de mulţi specialişti cel mai bun pilot al generaţiei sale, a cucerit...

Real Madrid încheie anul 2024 cu un succes pe Santiago Bernabeu

Echipa Real Madrid s-a impus cu scorul de 4-2 în faţa formaţiei Sevilla FC, într-un meci din etapa...

FC Liverpool, victorie categorică în meciul cu Tottenham (6-3), în Premier League

FC Liverpool şi-a confirmat statutul de lider al campionatului de fotbal al Angliei, impunându-se cu scorul de 6-3...