Fotbal: Jude Bellingham, artizanul victoriei lui Real Madrid cu Getafe în etapa 4-a din La Liga

Data:

Tânăra vedetă engleză Jude Bellingham, în vârstă de 20 de ani, a adus din nou victoria lui Real Madrid, 2-1 cu Getafe, sâmbătă, la primul său meci pe stadionul Santiago Bernabeu, în etapa a 4-a a campionatului spaniol de fotbal, perminţând madrilenilor să-şi consolideze fotoliul de lider, informează AFP, scrie Agerpres.

Noul om providenţial al madrilenilor a adus victoria în min.90+5, trecându-şi în cont al patrulea gol în cinci meciuri şi primul pe Bernabeu. Graţie acestei noi reuşite a recrutului estival, adus de la Borussia Dortmund pentru 103 milioane euro, Real rămâne în fruntea clasamentului cu 12 pct, în faţa lui Atletico, Girona şi Barcelona.

Getafe a deschis scorul prin Mayoral (min.11), în timp madrilenii au egalat prin Joselu (min.47).

Într-un alt meci, Deportivo Alaves, noua echipă a românului Ianis Hagi, s-a impus pe propriul teren, cu scorul de 1-0, în faţa lui Valencia, prin autogolul lui Ozkacar (min.6).

Rezultate din etapa a 4-a:
Vineri
Cadiz – Villarreal 3 – 1
Almeria – Celta Vigo 2 – 3

Sâmbătă
Real Sociedad – Granada 5 – 3
Real Madrid – Getafe 2 – 1
Deportivo Alaves – Valencia 1 – 0
Betis Sevilla – Rayo Vallecano 1 – 0

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Klopp va lucra ca analist al canalului Magenta TV la CM 2026

Germanul Jurgen Klopp, fostul antrenor al lui Liverpool, va fi analistul canalului Magenta TV în timpul Cupei Mondiale...

Kylian Mbappe, forfait pentru meciul Franţei cu Azerbaidjan (FFF)

Căpitanul echipei Franţei, Kylian Mbappe, a declarat forfait pentru meciul cu Azerbaidjan din deplasare, din cadrul preliminariilor Cupei...

Şantajiştii familiei Schumacher, din nou pe banca acuzaţilor

Cei trei bărbaţi, condamnaţi în februarie anul trecut pentru tentativă de extorcare a familiei legendei germane a Formulei...

Auto-moto: Raliul Dakar 2026 va avea două etape maraton

Raliul Dakar din 2026 va reveni pentru a şaptea oară consecutiv pe dunele din Arabia Saudită, într-o ediţie...