Fotbal: Ivan Rakitic, fostul mijlocaş al FC Barcelona, în premieră în campionatul Croaţiei

Data:

Fostul internaţional croat Ivan Rakitic, care a jucat la FC Barcelona, va evolua pentru prima oară în campionatul de fotbal al Croaţiei, la Hajduk Split, a anunţat noul său club, citat de agenţia EFE, scrie Agerpres.

Hajduk Split a precizat într-un comunicat postat pe site-ul său oficial că Ivan Rakitic a semnat un contract pe un an, cu opţiune pentru un sezon suplimentar.

Rakitic, în vârstă de 36 de ani, s-a născut în Elveţia din părinţi croaţi şi s-a format ca jucător la FC Basel, club la care a şi făcut pasul către fotbalul mare şi alături de care a câştigat Cupa Elveţiei.

El a mai evoluat apoi la formaţiile Schalke 04, Sevilla FC (în două etape) şi FC Barcelona, iar în prima parte a acestui an a jucat în Arabia Saudită, la Al-Shabab.

Mijlocaşul croat are în palmares patru titluri în La Liga, patru Cupe şi două Supercupe ale Spaniei, Liga Campionilor, Supercupa Europei şi Cupa Mondială a cluburilor, toate câştigate cu FC Barcelona, precum şi două trofee Europa League cucerite cu Sevilla.

Rakitic a fost vicecampion mondial în 2018 cu selecţionata Croaţiei, al cărei tricou l-a îmbrăcat de 106 ori.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Lionel Messi, în lotul preliminar al naţionalei Argentinei pentru meciurile din luna iunie

Atacantul Lionel Messi a fost inclus în lotul preliminar al naţionalei de fotbal a Argentinei pentru meciurile din...

Selecţionerul Mircea Lucescu a convocat preliminar 19 stranieri pentru meciurile naţionalei cu Austria şi Cipru

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 19 jucători care evoluează în străinătate pentru...

NBA – Nuggets şi Thunder vor juca meciul decisiv pentru calificarea în finala Conferinţei de Vest

Denver Nuggets, campioana ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA) din 2023, s-a impus cu 119-107 în faţa formaţiei...

Mirel Rădoi (Universitatea Craiova) – Nu ştiu ce pregăteşte FCSB, noi suntem pregătiţi să câştigăm

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă, că nu este...