Fotbal: Ianis Hagi a marcat pentru Glasgow Rangers în campionatul Scoţiei

Data:

Internaţionalul român Ianis Hagi a marcat pentru Glasgow Rangers în partida câştigată în deplasare de echipa sa, cu scorul de 3-1, în faţa formaţiei Hibernian FC, duminică, în etapa a 36-a a campionatului de fotbal al Scoţiei, scrie Agerpres.

Rangers a deschis scorul prin James Tavernier (32), iar Hagi a majorat apoi avantajul oaspeţilor în minutul 55, când a marcat primul său gol din acest sezon, cu un şut cu piciorul stâng din interiorul careului.

Fiul legendarului Gheorghe Hagi fost titular în acest joc şi a rămas pe teren până în minutul 74, când a fost înlocuit cu Alex Lowry.

Elevii antrenorului Michael Beale au mai punctat încă o dată în minutul 82, prin Todd Cantwell, înainte ca Hibernian să reuşească golul de onoare în timpul adiţional, prin Paul Hanlon (90+3).

În vârstă de 24 de ani, Ianis Hagi a revenit pe gazon la sfârşitul lunii ianuarie, după o pauză forţată de un an, din cauza unei grave accidentări la genunchiul drept.

Glasgow Rangers ocupă locul secund în clasament, la opt puncte distanţă de rivala Celtic Glasgow, care şi-a asigurat deja titlul de campioană a Scoţiei.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...