Fotbal: Guardiola nu crede că Haaland va fi apt de joc împotriva lui Crystal Palace

Data:

Erling Haaland va rata probabil al doilea meci consecutiv al lui Manchester City în Premier League din cauza accidentării la un picior, a declarat antrenorul Pep Guardiola, care speră că atacantul său va putea călători împreună cu echipa pentru Cupa Mondială a cluburilor din Arabia Saudită, scrie Reuters, potrivit Agerpres.

„Nu cred” că va juca sâmbătă, a afirmat Guardiola într-o conferinţă de presă înaintea partidei cu Crystal Palace. „Dar poate că voi avea surpriza ca ei să-mi spună ceva nou, dar nu cred asta”, a adăugat tehnicianul.

Haaland a fost indisponibil pentru meciul de duminică împotriva lui Luton Town (2-1), din cauza a ceea ce Guardiola a numit o reacţie la stres, iar apoi nu a călătorit la Belgrad pentru întâlnirea cu Steaua Roşie (3-2) din ultima etapă a fazei grupelor Ligii Campionilor.

O reacţie la stres poate evolua către o fractură de stres, mai gravă, dar Guardiola a spus că nu este îngrijorat în privinţa atacantului în vârstă de 23 de ani, care este golgheterul campionatului în acest moment, cu 14 reuşite.

„Nu, nu este o fractură, este doar stres, iar uneori jucătorii se recuperează mai repede, alteori mai încet, aşa că medicul a spus că trebuie să luăm totul de la o zi la alta, de la o săptămână la alta, cum se simte în acest moment, (când nu are) simptome sau nu simte durere va fi gata să joace din nou”, a mai spus Guardiola.

Orice absenţă îndelungată a norvegianului ar fi o lovitură pentru City, care încearcă să-şi păstreze titlul de campioană. Echipa este pe locul patru în clasament cu 33 de puncte după 16 etape, la patru puncte de liderul Liverpool.

Guardiola a indicat că Haaland a urmat un tratament departe de Manchester şi s-a întors vineri.

„Sper că va putea călători în Arabia Saudită (sâmbătă) după meci, cred că va călători cu noi, iar după aceea vom vedea dacă va putea juca primul sau al doilea meci sau când ne întoarcem (la Manchester)”, a spus spaniolul.

City va juca marţi semifinala Cupei Mondiale a Cluburilor împotriva unui adversar care încă nu a fost stabilit. Finala va avea loc vinerea viitoare.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Mircea Lucescu – Meciul amical cu Moldova încurcă foarte tare

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a afirmat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că meciul...

Harry Kane, incert pentru meciul amical Anglia – Ţara Galilor

Căpitanul naţionalei de fotbal a Angliei, Harry Kane, este incert pentru meciul amical de joi împotriva Ţării Galilor,...

Fanii lui Liverpool au strâns 260.000 de euro în onoarea lui Diogo Jota şi Andre Silva

Fundaţia clubului englez de fotbal Liverpool a strâns 226.000 de lire sterline (260.000 de euro) de la fani...

‘Sper ca Brazilia să câştige Mondialul din 2026 pentru prietenul meu Ancelotti’, a spus Ibrahimovic

Suedezul Zlatan Ibrahimovic, fostul mare fotbalist şi actual consilier al RedBird Capital, fondul american care deţine în proprietate...