Fotbal: Gheorghe Hagi (Farul), după câştigarea titlului – Am dovedit că merităm să fim campioni

Data:

Antrenorul echipei de fotbal Farul Constanţa, Gheorghe Hagi, declarat, duminică seara, după victoria cu FCSB (scor 3-2), că formaţia sa a dovedit încă o dată că merită să câştige titlul de campioană a României, scrie Agerpres.

„Au fost cele mai bune echipe, amândouă au fost în formă, au jucat fotbal, niciuna nu şi-a propus să se apere… şi până la urmă am dovedit că merităm să fim campioni. Am întors rezultate cu echipe foarte bune. Azi e o zi frumoasă pentru mine, o să punem în ramă. Toate trofeele sunt mari şi importante. Ăsta de acum e mai mare pentru că e un titlu pentru toată Constanţa, toţi de aici suntem fericiţi şi e super”, a spus Hagi la postul DigiSport.

Tehnicianul a menţionat că jucătorii săi au făcut nişte greşeli la începutul partidei cu FCSB, când au fost conduşi cu 2-0, însă la acest scor le-a transmis să aibă răbdare pentru că atacând vor reuşi să marcheze şi să câştige.

„Am crezut tot timpul în noi. Nouă ne place să atacăm şi trebuia să atacăm. Le-am zis jucătorilor să aibă răbdare, să venim cu construcţia din spate… şi în seara asta cred că am avut de toate. Asta chiar dacă am început meciul foarte prost. Ştiam că ei au calitate, însă s-au făcut nişte greşeli care ne-au costat la început”, a explicat el.

„Toţi jucătorii sunt fenomenali, fiecare la rândul lui a făcut ce trebuie. Toate meciurile le-am jucat foarte bine, am întors, am marcat multe goluri, avem cele mai multe victorii. Am arătat un fotbal bun şi sunt mândru de ei. Eu ştiam de astă vară că avem o echipă talentată”, a adăugat Gheorghe Hagi.

Farul Constanţa a câştigat titlul de campioană a României la fotbal, după ce a învins-o pe FCSB cu scorul de 3-2 (1-2), duminică seara, la Ovidiu, într-un meci din etapa a noua, penultima, a fazei play-off a Superligii.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal feminin: Antrenorul lui Leicester City, dat afară după ce s-a „încurcat” cu o jucătoare

Clubul englez de fotbal Leicester City a renunţat la serviciile antrenorului echipei sale feminine, Willie Kirk, după ce...

Baschet masculin: U-BT Cluj şi CSM Oradea s-au impus în Liga Naţională

Campioana U-BT Cluj-Napoca şi vicecampioana CSM CSU Oradea au obţinut victorii, vineri seara, pe teren propriu, în penultima...

Fotbal: FC Voluntari a învins pe Hermannstadt, în play-out

FC Voluntari a învins-o pe FC Hermannstadt cu scorul de 1-0 (0-0), vineri, pe teren propriu, într-un meci...

Înot: David Popovici va fi cazat în afara Satului Olimpic şi va avea protecţie privată

Înotătorul român David Popovici (19 ani), fost campion european şi mondial, precum şi recordman mondial, a confirmat, într-o postare...