Fotbal: Galatasaray şi Maccabi Haifa, calificate în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor

Data:

Galatasaray, Maccabi Haifa, FC Copenhaga, Dinamo Zagreb şi Rakow Czestochowa s-au calificat în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor după partidele de miercuri seara, din manşa secundă a turului al doilea preliminar, scrie Agerpres.

Galatasaray a trecut cu 1-0 de Zalgiris Vilnius, după 2-2 în Lituania.

Belgianul Dries Mertens (31) a marcat singurul gol al partidei de la Istanbul. Românul Olimpiu Moruţan a intrat în min. 79 la Galata, iar atacantul român Liviu Antal a rămas pe banca de rezerve la baltici.

Rakow Czestochowa, cu fundaşul român Bogdan Racoviţan integralist, merge mai departe după 1-1 în deplasare cu echipa azeră Qarabag FK, pe care o învinsese în primul meci cu 3-2. Românul Deian Sorescu a fost introdus pe teren în min. 82 la campioana Poloniei.

Maccabi Haifa s-a calificat cu emoţii în urma unei victorii cu 4-1, după prelungiri, cu Sheriff Tiraspol. Campioana Moldovei, care a eliminat-o în primul tur pe Farul Constanţa, a deschis scorul în Israel, după victoria cu 1-0 de la Tiraspol. Maccabi a reuşit să trimită meciul în prelungiri prin golul semnat de Mahmoud Jaber (85), iar apoi s-a desprins în extra-time, punctând de încă două ori.

Marea surpriză a fost produsă de ”buturuga mică” Klakksvik, care a eliminat campioana Suediei, BK Haecken, la loviturile de departajare, după ce reuşise să o scoată din competiţie şi pe Ferencvaros, în primul tur. După 0-0 în Feroe, KI Klakksvik a dat o replică remarcabilă la Goeteborg, unde a deschis scorul, iar apoi a egalat la doi şi la trei, câştigând cu 4-3 la penalty-uri.

Şi Servette Geneva s-a impus la loviturile de departajare, cu 4-1, în faţa belgienilor de la Genk, după 2-2 la finalul prelungirilor şi 1-1 în prima manşă.

Rezultate:
Marţi
(+) Panathinaikos Atena (Grecia) – SC Dnipro-1 (Ucraina) 2-2 (3-1 în prima manşă)
(+) Olimpija Ljubljana (Slovenia) – Ludogoreţ Razgrad (Bulgaria) 2-1 (1-1 în prima manşă)
BATE Borisov (Belarus) – (+) Aris Limassol (Cipru) 3-5 (2-6 în prima manşă)
(+) Slovan Bratislava (Slovacia) – HSK Zrinjski Mostar (Bosnia-Herţegovina) 2-2 (1-0 în prima manşă)
Miercuri
(+) Molde FK (Norvegia) – HJK Helsinki (Finlanda) 2-0 (0-1 în prima manşă)
(+) Galatasaray Istanbul (Turcia) – Zalgiris Vilnius (Lituania) 1-0 (2-2 în prima manşă)
FC Astana (Kazahstan) – (+) Dinamo Zagreb (Croaţia) 0-2 (0-4 în prima manşă)
KRC Genk (Belgia) – (+) Servette Geneva (Elveţia) 2-2, după prelungiri; 1-4, la loviturile de departajare (1-1 în prima manşă)
(+) FC Copenhaga (Danemarca) – Breidablik (Islanda) 6-3 (2-0 în prima manşă)
(+) Maccabi Haifa (Israel) – FC Sheriff Tiraspol (R. Moldova) 4-1, după prelungiri (0-1 în prima manşă)
Qarabag FK (Azerbaidjan) – (+) Rakow Czestochowa (Polonia) 1-1 (2-3 în prima manşă)
BK Haecken (Suedia) – (+) KI Klaksvik (Feroe) 3-3, după prelungiri; 3-4, la loviturile de departajare (0-0 în prima manşă)

Echipele precedate de semnul (+) s-au calificat în turul al treilea preliminar al competiţiei.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...