Fotbal: Florinel Coman, evaluat la 6,6 milioane de euro

Data:

Atacantul Florinel Coman (FCSB), golgheterul la zi al Superligii României, cu 15 goluri, este considerat jucătorul cu cea mai mare valoare estimată de transfer din campionatul ţării noastre, potrivit unui studiu publicat miercuri de Observatorul pentru Fotbal al CIES (Centrul Internaţional pentru Studii Sportive), cu sediul la Neuchâtel (Elveţia), scrie Agerpres.

Coman este evaluat la 6,6 milioane de euro, iar top 3 din Superliga României este alcătuit integral din jucători de la liderul FCSB, ceilalţi doi fiind mijlocaşul Darius Olaru (autor a 14 goluri în acest sezon), cu o valoare de 6,4 milioane de euro, şi portarul Ştefan Târnovanu, cu 5,2 milioane de euro.

În top 10 jucători din Superligă mai figurează un jucător de la FCSB, unul de la Rapid, doi de la Farul Constanţa şi trei de la Universitatea Craiova.

Studiu este întocmit pe baza unui model statistic provenit din diferenţele exprimate la peste 80% din preţurile plătite pentru transferuri în ultimul deceniu.

La nivelul celor 66 de ligi naţionale (în afara top 5 – Anglia, Spania, Germania, Italia şi Franţa), Portugalia ocupă primele trei locuri, cu fundaşul Antonio Silva (Benfica), evaluat la 114,7 milioane de euro, mijlocaşul Joao Neves (Benfica), evaluat la 95,5 milioane de euro, şi cu fundaşul central Goncalo Inacio (Sporting Lisabona), evaluat la 87,4 milioane.

În Serie B, atacantul Dennis Man (Parma) este al nouălea, cu 6 milioane de euro. Fundaşul Bogdan Racoviţan (Rakow Czestochowa) apare pe locul 10 în Polonia, cu o sumă estimată de 2,7 milioane de euro.

Top 10 jucători din Superliga
1. Florinel Coman (FCSB, atacant) 6,6 milioane de euro
2. Darius Olaru (FCSB, mijlocaş) 6,4 milioane
3. Ştefan Târnovanu (FCSB, portar) 5,2 milioane
4. Andrei Borza (Rapid Bucureşti, portar) 5,2 milioane
5. Constantin Grameni (Farul Constanţa, mijlocaş) 4,8 milioane
6. Louis Munteanu (Farul Constanţa, atacant) 4,7 milioane
7. Ştefan Baiaram (Universitatea Craiova, atacant) 4,4 milioane
8. Andrei Ivan (Universitatea Craiova, atacant) 4,3 milioane
9. Octavian Popescu (FCSB, atacant) 3,9 milioane
10. Vladimir Screciu (Universitatea Craiova, fundaş) 3 milioane
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Cristian Chivu „este un antrenor complet”, a spus Yann Sommer, portarul lui Inter Milano

Cristian Chivu "este un antrenor complet", a declarat Yann Sommer, portarul lui Inter Milano, înaintea meciului de luni...

COSR şi Autoritatea de Supraveghere Financiară au încheiat un parteneriat axat pe educaţia financiară a sportivilor

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) a anunţat, luni, pe un site de socializare, că a încheiat un...

Bukayo Saka (Arsenal), indisponibil o lună din cauza unei accidentări

Internaţionalul englez Bukayo Saka, atacantul echipei de fotbal Arsenal Londra, care a părăsit terenul accidentat în repriza secundă...

Medvedev, furios împotriva ‘deciziei’ arbitrului din meciul cu Bonzi, de la US Open

Tenismanul rus Daniil Medvedev, furios pe alegerea arbitrului de scaun de a-i acorda un prim serviciu adversarului său,...