Fotbal: Florentin Petre, antrenor secund la Dinamo

Data:

Fostul fotbalist Florentin Petre a fost cooptat, miercuri, în stafful tehnic al echipei de fotbal Dinamo condus de Zeljko Kopic, el urmând să ocupe funcţia de antrenor secund, informează gruparea bucureşteană pe site-ul său oficial, scrie Agerpres.

„Micuţ, 1,66 m, dar imens ca jucător, Florentin Petre este creaţia Centrului de Copii şi Juniori din cadrul clubului nostru şi reprezentantul unui spirit de dinamovist din ce în ce mai greu de găsit în lumea de astăzi. A promovat în urmă cu câteva zile în Liga a II-a, ca antrenor principal al Unirii Ungheni. Le-a mulţumit mureşenilor şi, fără să stea pe gânduri, a acceptat propunerea de a face parte din stafful tehnic al echipei noastre, ca antrenor secund al lui Zeljko Kopic. Un model pentru toate generaţiile de dinamovişti, atât în teren, cât şi pe bancă, Florentin Petre înseamnă loialitate, respect şi mentalitate de învingător, valori uitate în fotbalul nostru de zi cu zi”, se menţionează pe site-ul citat.

Ca fotbalist, Florentin Petre a evoluat 12 sezoane la Dinamo, din 1994 până în 2006, câştigând 9 trofee în tricoul alb-roşu: 3 titluri (2000, 2002, 2004), 5 Cupe ale României (2000, 2001, 2003, 2004, 2005) şi 1 Supercupă (2005).

După retragerea din activitate, el a devenit antrenor, fiind în două rânduri secund la FC Dinamo (2012 şi 2015), conducând în 2015 şi echipa secundă a clubului. Ca principal, Florentin Petre a condus formaţiile Foresta Suceava, Ceahlăul Piatra Neamţ, Dacia Unirea Brăila şi Unirea Ungheni, cu ultimele două reuşind promovarea în Liga a a II-a.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Noul format al Supercupei Italiei, „un cadou” pentru Inter şi AC Milan, a spus Cristian Chivu

Noul format al Supercupei Italiei este "un cadou" pentru Inter Milano şi AC Milan, a declarat joi antrenorul...

Max Verstappen va concura cu numărul 3 în sezonul 2026

Pilotul olandez Max Verstappen va concura cu numărul 3 imprimat pe monopostul său Red Bull în ediţia 2026...

Kylian Mbappe, la un singur gol de recordul lui Cristiano Ronaldo

Atacantul francez Kylian Mbappe, autorul unei duble în Cupa Spaniei la fotbal, miercuri seara, s-a apropiat la un...

România va găzdui în premieră Campionatele Europene de echipe mixte din 2027

Federaţia Română de Judo a anunţat, joi, pe site-ul său oficial, că România va organiza pentru prima oară...