Fotbal feminin: Anglia a învins Brazilia în prima ediţie a Finalissima

Data:

Selecţionata Angliei, campioana en titre a Europei, a învins cu 4-2 la loviturile de departajare reprezentativa Braziliei, campioana Americii de Sud, în ediţia inaugurală a Finalissima la fotbal feminin, disputată joi seară pe stadionul Wembley din Londra, în faţa a 83.132 de spectatori, conform site-lui oficial al UEFA, scrie Agerpres.

La finalul timpului regulamentar de joc, cele două echipe s-au aflat la egalitate, 1-1. Gazdele au a deschis scorul în minutul 23 prin Ella Toone, care a marcat al 16-lea său gol în tricoul naţionalei engleze, însă braziliencele au reuşit să egaleze în extremis, prin Andressa Alves, în minutele adiţionale ale reprizei secunde (90+3).

Anglia a intrat în posesia trofeului după ce s-a impus la loviturile de departajare, unde au reuşit să marcheze Georgia Stanway, Rachel Daly, Alex Greenwood şi Chloe Kelly. Adriana şi Kerolin au transformat pentru Brazilia.

Biletele pentru acest duel între campioanele celor două continente s-au epuizat încă de la începutul lunii octombrie, fanii englezi dorind să retrăiască atmosfera de la finala EURO 2022, în care Anglia a învins Germania în faţa a 87.192 de spectatori, un record pentru fotbalul feminin din Europa.

Meciul de pe Wembley a servit totodată drept pregătire pentru Cupa Mondială feminină care va avea loc în această vară în Australia şi Noua Zeelandă. Marţi, Anglia urmează să înfrunte Austria la Brentford, în timp ce Brazilia va juca cu Germania la Nurnberg, în aceeaşi zi, în meciuri de verificare.

Au evoluat echipele:
Anglia: Earps – Bronze, Williamson, Greenwood, Carter – Stanway, Walsh, Toone – James (Kelly, 74), Russo (Daly, 74), Hemp (Robinson, 88).
Brazilia Leticia – Lauren (Andressa Alves, 46), Kathellen, Rafaelle, Tamires – Antonia (Gabi Nunes, 87), Ary (Fernanda, 87), Luana (Duda, 69), Kerolin – Zaneratto (Adriana, 46), Geyse.
Arbitru: Stephanie Frappart (Franţa).
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Noul format al Supercupei Italiei, „un cadou” pentru Inter şi AC Milan, a spus Cristian Chivu

Noul format al Supercupei Italiei este "un cadou" pentru Inter Milano şi AC Milan, a declarat joi antrenorul...

Max Verstappen va concura cu numărul 3 în sezonul 2026

Pilotul olandez Max Verstappen va concura cu numărul 3 imprimat pe monopostul său Red Bull în ediţia 2026...

Kylian Mbappe, la un singur gol de recordul lui Cristiano Ronaldo

Atacantul francez Kylian Mbappe, autorul unei duble în Cupa Spaniei la fotbal, miercuri seara, s-a apropiat la un...

România va găzdui în premieră Campionatele Europene de echipe mixte din 2027

Federaţia Română de Judo a anunţat, joi, pe site-ul său oficial, că România va organiza pentru prima oară...