Fotbal: FCSB s-a impus în derby-ul cu Dinamo (1-0), în Superligă

Data:

FCSB a învins-o pe Dinamo Bucureşti cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe Arena Naţională, într-un meci considerat în deplasare, în etapa a 17-a a Superligii de fotbal, scrie Agerpres.

Unicul gol al partidei a fost înscris de Florinel Coman (52), care l-a surprins pe portarul sloven Adnan Golubovic din lovitură liberă de la 20 de metri.

Meciul a început cu o întârziere de zece minute din cauza faptului că partida Oţelul Galaţi – Universitatea Craiova (1-3) a fost amânată cu o oră.

FCSB a dominat jocul, dar nu a reuşit să îşi creeze în prima repriză nicio ocazie clară de gol.

Prima ocazie a roş-albaştrilor a fost ratată de Darius Olaru (46), care a şutat la colţul lung, dar mingea s-a dus pe lângă bară.

După ce FCSB a deschis scorul, Dinamo a fost mult mai ofensivă şi a avut mai multe ocazii bune de egalare. Goncalo Gregorio (64) a şutat de la 25 de metri, dar portarul Ştefan Târnovanu a respins în corner. Lamine Ghezali (81) a trimis din voleu, din careu, în braţele lui Târnovanu. Costin Amzăr (82) a şutat la colţul scurt, dar Alexandru Pantea a respins în corner. Dani Iglesias (90+1) a reluat din voleu de la 15 metri, dar puţin pe lângă poartă.

Jocul a fost întrerupt de mai multe ori, pentru scurte perioade de timp, din cauza petardelor şi torţelor aruncate de suporteri pe teren. În min. 24, o petardă a explodat lângă arbitrul asistent Romică Bîrdeş, acesta a acuzat şocul, dar a putut continua. În min. 49, galeria FCSB-ului a aruncat mai multe torţe pe gazon, cu acest prilej având loc şi o busculadă între jucătorii celor două echipe, iar Quentin Bena (Dinamo) şi Adrian Şut (FCSB) au primit cartonaşe galbene. În min. 71, joc a fost întrerupt un minut după noi petarde aruncate pe teren.

La meci au asistat 22.923 de spectatori.

În tur, FCSB a învins cu 2-1.

FCSB şi-a consolidat poziţia de lider prin acest succes.

Dinamo a ajuns la 11 etape consecutive fără victorie, trei egaluri şi opt eşecuri. Dinamo are cel mai slab atac din prima ligă, cu doar 9 goluri marcate.

Dinamo Bucureşti – FC FCSB 0-1 (0-0), Arena Naţională – Bucureşti
A marcat: Florinel Coman (52).
Arbitru: Iulian Călin (Ştefăneşti/Argeş); arbitri asistenţi: Ferencz Tunyogi (Zalău), Romică Bîrdeş (Piteşti); al patrulea oficial: Iulian Dima (Bucureşti)
Arbitru video: Sebastian Colţescu (Bucureşti); arbitru asistent video: Mircea Orbuleţ (Bucureşti)
Observatori: Adrian Vidan (Bucureşti) – CCA, Eduard Alexandru (Ploieşti) – LPF
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...