Fotbal: FC Argeş, învinsă de FC U Craiova cu 2-1, foarte aproape de retrogradarea din Superligă

Data:

FC U Craiova a învins-o pe FC Argeş cu scorul de 2-1 (2-0), duminică seara, pe Stadionul ”Ion Oblemenco” din Bănie, într-un meci din etapa a opta a fazei play-out a Superligii de fotbal, scrie Agerpres.

Cu o etapă înainte de final, FC Argeş riscă să retrogradeze direct în Liga a II-a, dacă nu o va învinge pe Petrolul Ploieşti şi FC Voluntari nu va obţine măcar un egal cu Chindia.

FC U Craiova a dominat prima repriză, marcând de două ori prin Aurelian Chiţu (13, 31). FC Argeş a jucat mai bine după pauză şi a reuşit să reducă din diferenţă prin fundaşul croat Mario Zebic (59), după un corner executat de Andreias Calcan.

În min. 76, Danny Henriques (FCU Craiova) l-a faultat tare pe Wesley Jobello, scăpat spre poartă, primind cartonaşul roşu, dar arbitrul a anulat sancţiunea după vizionarea reluărilor (VAR), pentru ofsaid la Paul Garita.

Gazdele puteau marca şi al treilea gol, dar Chiţu a şutat în bară în situaţie de unul la unu cu portarul Cătălin Straton (90).

FC Argeş a terminat meciul în zece oameni, după ce căpitanul Grigore Turda a fost eliminat (90+6) pentru fault în postură de ultim apărător la Juan Bauza.

FC U Craiova a urcat pe primul loc în play-out după acest succes, iar FC Argeş rămâne penultima. FC U Craiova e neînvinsă de şase etape, în care are trei victorii şi trei egaluri.

FC Argeş are o singură victorie în ultimele patru etape, un egal şi două eşecuri.

FC U Craiova a câştigat ambele meciuri directe din sezonul regulat, 2-0 în deplasare şi 1-0 acasă.

FC U 1948 Craiova – FC Argeş 2-1 (2-0), Stadion ”Ion Oblemenco” – Craiova
Au marcat: Aurelian Chiţu (13, 31), respectiv Mario Zebic (59).
Cartonaş roşu: Grigore Turda (90+6).
Arbitru: Marian Barbu (Făgăraş); arbitri asistenţi: Mihai Marius Marica (Bistriţa), Stelian Slabu (Braşov); al patrulea oficial: Szabolcs Kovacs (Carei)
Arbitru video: Istvan Kovacs (Carei); arbitru asistent video: Alexandru Cerei (Cluj-Napoca)
Observatori: Cristian Nica (Ploieşti) – CCA, Romolus Gabor (Hunedoara) – LPF
AGERPRES 

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Irina Begu s-a oprit în turul al doilea la Madrid (WTA)

Jucătoarea română de tenis Irina Begu a fost învinsă de americanca Madison Keys, cu 7-6 (7/3), 7-6 (8/6),...

Veteranul Richard Gasquet a pierdut meciul cu numărul 1.000 al carierei, la Madrid (ATP)

Jucătorul francez de tenis Richard Gasquet (116 ATP) a pierdut joi meciul cu numărul 1.000 al carierei sale,...

Geraint Thomas, liderul echipei Ineos în Turul Italiei 2024

Ciclistul galez Geraint Thomas, clasat pe locul secund în Turul Italiei din 2023, va fi liderul echipei Ineos...

Roland Garros va dispune de un al doilea teren acoperit pentru turneul de Grand Slam şi JO 2024

Complexul sportiv Roland Garros a raportat finalizarea lucrărilor de modernizare înaintea turneului de Grand Slam (20 mai-9 iunie),...