Fotbal: Farul a debutat cu o victorie în play-off-ul Superligii, 2-1 cu Sepsi OSK

Data:

Farul Constanţa a debutat cu o victorie în play-off-ul Superligii de fotbal, 2-1 (1-0) cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, duminică, pe teren propriu, la Ovidiu, scrie Agerpres.

Liderul a punctat prin Constantin Grameni (28), cu un şut din marginea careului, şi Adrian Mazilu (46), care a reluat din voleu centrarea lui Tudor Băluţă.

Sepsi OSK a înscris golul prin Alexandru Tudorie (59).

Oaspeţii, care au prins in extremis play-off-ul, au avut şi o bară, prin Adnan Aganovic (18).

Farul a reuşit a cincea victorie consecutivă pe teren propriu. Sepsi OSK nu are nicio victorie în ultimele şase deplasări (două egaluri, patru eşecuri).

În sezonul regulat, Farul a câştigat ambele partide, cu 1-0 în deplasare şi 2-0 acasă.

FC Farul Constanţa – ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2-1 (1-0), Academia Hagi – Stadion Central – Ovidiu
Au marcat: Constantin Grameni (28), Adrian Mazilu (46), respectiv Alexandru Tudorie (59).
Arbitru: Istvan Kovacs (Carei); arbitri asistenţi: Alexandru Cerei (Cluj-Napoca), Mircea Orbuleţ (Bucureşti); al patrulea oficial: Ionuţ Coza (Cernica)
Arbitru video: Marian Barbu (Făgăraş); arbitru asistent video: Stelian Slabu (Braşov)
Observatori: Augustus Constantin (Râmnicu Vâlcea) – CCA, Paul Cazan (Bucureşti) – LPF
AGERPRES 

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: Cine vrea să plece de la Liverpool este liber să o facă, spune antrenorul Klopp

Antrenorul echipei Liverpool, Juergen Klopp, a declarat sâmbătă că orice jucător care doreşte să plece de pe Anfield...

Fotbal: Manchester United şi-a asigurat calificarea în sezonul viitor al Ligii Campionilor

Manchester United şi-a asigurat ultimul bilet furnizat de prima ligă engleză pentru sezonul viitor al Ligii Campionilor la...

Handbal feminin: Dunărea Brăila şi-a asigurat calificarea în EHF European League

HC Dunărea Brăila şi-a asigurat calificarea în sezonul viitor al competiţiei EHF European League, după ce a învins-o...

Fotbal: FC U Craiova a învins-o pe FC Voluntari la loviturile de departajare, în primul baraj pentru Europa Conference League

FC U Craiova a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 5-4, la loviturile de departajare, vineri seara,...