Fotbal: Elias Charalambous (FCSB) – Meciul cu Hermannstadt poate fi mai greu decât cel cu Farul Constanţa

Data:

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Elias Charalambous, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că partida restantă din etapa a 5-a a Superligii, cu FC Hermannstadt, ar putea fi mai dificilă pentru formaţia sa decât cea cu Farul Constanţa, câştigată cu scorul de 1-0, scrie Agerpres.

„Un alt meci dificil la distanţă de câteva zile. Vom avea un meci foarte dificil, cu o echipă bine organizată. Vom merge acolo să dăm tot ce avem mai bun şi pentru a obţine cele trei puncte. Au jucători în formă bună, nu va fi uşor, poate va fi chiar mai greu decât ultimul nostru meci. Trebuie să dăm tot ce avem mai bun pentru a câştiga cele trei puncte, foarte importante pentru restul sezonului”, a declarat Charalambous.

Tehnicianul cipriot s-a arătat mulţumit de calitatea jucătorilor săi, având astfel posibilitatea să folosească sistemul de rotaţie în cadrul echipei: „Sunt fericit că avem o echipă bună, cu jucători valoroşi care s-au adaptat bine. Sunt bucuros că putem face acest sistem de rotaţie în acest tip de meciuri, pentru ca echipa să fie revigorată. Arată în fiecare săptămână că sunt jucători de calitate, golurile sunt marcate de diferiţi jucători, sunt bucuros că găsim soluţii prin diverşi jucători”.

Întrebat despre posibilitatea realizării transferului fundaşului Reeve Frosler, de la Kaizer Chiefs, din Africa de Sud, Charalambous a spus că nu este nimic perfectat şi că urmăreşte mai multe tipuri de jucători.

„Pentru moment nu vreau să discut astfel de lucruri, pentru că acum sunt concentrat pe meci. Când vom şti ceva oficial, vom comunica, acum nu este nimic oficial. Urmărim diferite tipuri de jucători, vedem mulţi jucători. Acum nu este nimic concret. Avem nevoie de diferite tipuri de jucători pentru că sezonul este lung. Cred că o echipă mare trebuie să dispună de mai multe soluţii”.

El a precizat că pentru meciul cu AFC Hermannstadt Alexandru Băluţă şi Alexandru Pantea sunt apţi de joc, în schimb Vlad Chiricheş va lipsi pentru o perioadă mai lungă.

Referitor la penalty-ul primit de formaţia sa în partida cu Farul Constanţa, tehnicianul a afirmat că în opinia sa a exista contact între Tudor Băluţă şi Adrian Şut: „Nu îmi place să discut despre arbitraj. Vă spun sincer că am văzut contact, nu ştiu dacă a fost mai mare sau mai mic, dar dacă a fost contact, înseamnă că e penalty. În rest nu vreau să comentez deciziile arbitrului. Nu este meseria mea să discut despre arbitraj”.

Elias Charalambous a precizat totodată că în acest moment nu are nicio ofertă de a antrena la o altă echipă şi că este fericit la FCSB.

„În ceea ce mă priveşte vă spun că sunt foarte fericit aici, sunt foarte concentrat pe obiectivele noastre.Vrem să câştigăm campionatul şi sunt foarte motivat. Sunt fericit să fiu aici, asta e tot ceea ce contează. Nu ştiu ce se va întâmpla dacă va veni o ofertă, dar în acest moment nu am nimic, nimeni nu mă vrea în acest moment”, a mai spus Charalambous.

Partida restantă din cadrul etapei a 5-a a Superligii dintre FC Hermannstadt şi FCSB se va disputa, joi, de la ora 20:00, pe stadionul Municipal din Sibiu. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Wayne Rooney, îngrijorat de prestaţia pilonilor de bază de la Liverpool

Fostul internaţional englez Wayne Rooney a tras un semnal de alarmă privind forma pilonilor de bază ai echipei...

Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Hong Kong (WTA)

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la...

NBA – San Antonio Spurs, la a patra victorie consecutivă

San Antonio Spurs rămâne neînvinsă de la debutul noului sezon competiţional al ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA),...

Atletico Madrid, la prima victorie în deplasare din acest sezon în campionatul Spaniei

Echipa Atletico Madrid s-a impus cu scorul de 2-0 pe terenul formaţiei Betis Sevilla, în ultimul meci al...