Fotbal: Egal dramatic între FC Argeş şi UTA (2-2), în play-out-ul Superligii

Data:

FC Argeş a smuls un egal dramatic cu UTA Arad, 2-2 (0-2), luni, la Piteşti, într-un meci din etapa a şaptea a fazei play-out a Superligii de fotbal, scrie Agerpres.

FC Argeş a obţinut un punct după un meci cu un final tensionat şi în care a beneficiat de trei penalty-uri.

UTA a făcut o primă repriză foarte bună, marcând prin atacantul moldovean Virgiliu Postolachi (27), din pasa lui Claudiu Keşeru, şi prin Claudiu Keşeru (45), după o combinaţie cu Roger.

Piteştenii au ratat şansa egalării, după ce penalty-ul executat de Andreias Calcan a fost apărat de Florin Iacob. Lovitura de pedeapsă fusese acordată pentru un fault al lui Erjon Hoxhallari la Ionuţ Şerban.

UTA a făcut după pauză un pas înapoi şi FC Argeş a dominat jocul, iar în min. 80 a reuşit să înscrie prin Paul Arnold Garita (80 – penalty), după ce Aly Abeid l-a faultat pe Mario Zebic, decizia acordării loviturii de la 11 metri fiind luată după vizionarea imaginilor video (VAR).

Finalul partidei a fost incandescent, gazdele primind al treilea penalty pentru un fault comis de Erjon Hoxhallari la Grigore Turda şi sesizat de VAR. După proteste de ambele părţi, în urma acordării penalty-ului, antrenorul oaspeţilor, Mircea Rednic, le-a cerut jucătorilor săi să iasă de pe teren. Arbitrul Cojocaru le-a acordat arădenilor trei minute pentru a reveni pe teren, iar aceştia s-au conformat în cele din urmă, iar camerunezul Garita a transformat penalty-ul (90+14), stabilind scorul final.

Situaţia celor două echipe rămâne neschimbată, UTA pe antepenultimul loc (de baraj) cu 22 de puncte, iar FC Argeş pe penultimul loc (retrogradabil), cu 21 de puncte.

Până la final, FC Argeş mai are de jucat în deplasare cu FCU Craiova şi acasă cu Petrolul, iar UTA va mai evolua în deplasare cu CS Mioveni şi acasă cu FC U Craiova.

FC Argeş are două victorii şi un egal în ultimele patru etape. UTA are o victorie şi un egal în ultimele două runde.

În sezonul regulat, FC Argeş a câştigat ambele partide, cu 2-0 la Piteşti şi cu 1-0 la Arad.

FC Argeş – AFC UTA Arad 2-2 (0-2), Stadion ”Nicolae Dobrin” – Piteşti
Au marcat: Paul Arnold Garita (80 – penalty, 90+14 – penalty), respectiv Virgiliu Postolachi (27), Claudiu Keşeru (45).
Andreias Calcan (FC Argeş) a ratat un penalty în min. 42 (Florin Iacob a apărat).
Arbitru: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi); arbitri asistenţi: Vasile Marinescu (Bucureşti), Ovidiu Artene (Vaslui); al patrulea oficial: Florin Andrei (Târgu Mureş)
Arbitru video: Sebastian Colţescu (Bucureşti); arbitru asistent video: Ionel Valentin Dumitru (Gherghiţa/Prahova)
Observatori: Augustus Constantin (Râmnicu Vâlcea) – CCA, Mircea Călin (Bucureşti) – LPF
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Romelu Lukaku (Napoli), accidentat la coapsă, riscă să fie indisponibil câteva luni

Romelu Lukaku, atacantul lui Napoli, accidentat la coapsa stângă în meciul amical de joi cu Olympiakos Pireu, riscă...

‘Avansăm pas cu pas’, a spus Xabi Alonso, antrenorul lui Real Madrid

Noul antrenor al lui Real Madrid, Xabi Alonso, care vrea să readucă gigantul spaniol în vârful fotbalului mondial,...

Gael Monfils va face pereche cu Naomi Osaka la dublu mixt, la US Open, iar Sinner cu Siniakova

Lista finală de jucători pentru noul turneu de tenis de dublu mixt de la US Open, ultimul turneu...

F1: Oscar Piastri va avea propria tribună la Marele Premiu al Australiei din 2026

Australianul Oscar Piastri, actualul lider al Campionatului Mondial de Formula 1, va da numele unei tribune la Marele...