Fotbal: Edward Iordănescu a convocat 29 de jucători pentru amicalele cu Irlanda de Nord şi Columbia

Data:

Selecţionerul naţionalei României, Edward Iordănescu, a convocat 29 de jucători pentru meciurile amicale din luna martie cu Irlanda de Nord şi Columbia, a anunţat sâmbătă Federaţia Română de Fotbal (FRF) pe site-ul său, scrie Agerpres.

Naţionala României va disputa primele meciuri de pregătire după ce a obţinut calificarea la Campionatul European – Germania 2024.

România va întâlni Irlanda de Nord vineri, 22 martie, de la ora 21:45, pe Arena Naţională din Bucureşti. Partida împotriva Columbiei va avea loc marţi, 26 martie, de la 21:30, pe stadionul Civitas Metropolitano din Madrid.

Selecţionerul Edward Iordănescu a convocat următorii jucători pentru prima acţiune din acest an:
portari: Horaţiu Moldovan (Atletico Madrid/Spania, 9 selecţii/0 goluri), Florin Niţă (Gaziantep/Turcia, 19/0), Ştefan Târnovanu (FCSB, 1/0), Marian Aioani (FC Rapid 1923, 0/0);
fundaşi: Andrei Raţiu (Rayo Vallecano/Spania, 15/1), Cristian Manea (CFR Cluj, 24/2), Vasile Mogoş (CFR Cluj, 4/0), Andrei Burcă (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 25/1), Radu Drăguşin (Tottenham/Anglia, 13/0), Adrian Rus (Pafos/Cipru, 19/1), Ionuţ Nedelcearu (Palermo/Italia, 25/2), Bogdan Racoviţan (Rakow/Polonia, 0/0), Nicuţor Bancu (Universitatea Craiova, 34/2), Deian Sorescu (Gaziantep/Turcia, 14/0);
mijlocaşi: Nicolae Stanciu (Damac/Arabia Saudită, 66/14), Marius Marin (Pisa/Italia, 15/0), Alexandru Cicâldău (Konyaspor/Turcia, 35/4), Răzvan Marin (Empoli/Italia, 52/3), Olimpiu Moruţan (Ankaragucu/Turcia, 14/1), Darius Olaru (FCSB, 15/0), Adrian Şut (FCSB, 0/0), Dennis Man (Parma/Italia, 20/6), Valentin Mihăilă (Parma/Italia, 17/4), Ianis Hagi (Deportivo Alaves/Spania, 31/4), Denis Drăguş (Gaziantep/Turcia, 8/2), Florinel Coman (FCSB, 12/1);
atacanţi: George Puşcaş (Bari/Italia, 40/11), Denis Alibec (Muaither/Qatar, 36/5), Florin Tănase (Al-Okhdood/ | Arabia Saudită, 17/2).

Înainte de participarea la EURO 2024, România va mai disputa, în iunie, două partide amicale, ambele la Bucureşti, pe stadionul Steaua: marţi, 4 iunie, contra Bulgariei, şi sâmbătă, 8 iunie, împotriva reprezentativei Liechtenstein.

România a fost repartizată în Grupa E la turneul final al Campionatului European de fotbal – EURO 2024, alături de Belgia, Slovacia şi câştigătoarea play-off-ului B, potrivit tragerii la sorţi efectuate în decembrie la Elbphilharmonie din Hamburg.

Ultima componentă a grupei României la EURO 2024, care va fi găzduit de Germania între 14 iunie şi 14 iulie, va fi decisă dintre câştigătoarele semifinalelor Bosnia-Herţegovina – Ucraina şi Israel – Islanda.

La EURO 2024, pe 17 iunie, România va întâlni câştigătoarea play-off-ului B (Munchen, 16:00). Pe 22 iunie, tricolorii vor juca împotriva Belgiei (Koln, 22:00), iar pe 26 iunie vor avea ca adversar Slovacia (Frankfurt, 19:00). AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...