Fotbal: Derby-ul Ajax Amsterdam – Feyenoord Rotterdam, suspendat la scorul de 0-3

Data:

Derby-ul campionatului de fotbal al Olandei, între echipele Ajax Amsterdam şi Feyenoord, programat duminică pe Johan Cruyff Arena în cadrul etapei a 5-a din Eredivisie, a fost suspendat după 55 de minute de joc, la scorul de 3-0 în favoarea formaţiei din Rotterdam, scrie Agerpres.

Arbitrul a decis să oprească definitiv meciul, după două întreruperi din cauza lansării de fumigene din tribunele stadionului din Amsterdam.

Până la suspendarea sa, partida a fost dominată cu autoritate de Feyenoord, care a marcat de trei ori pe parcursul primei reprize, prin mexicanul Santiago Gimenez (9, 18) şi brazilianul Igor Paixao (37).

După cea de-a treia reuşită a oaspeţilor, nemulţumirea suporterilor lui Ajax a crescut, iar incidentele s-au intensificat în tribune, meciul fiind suspendat la zece minute de la debutul reprizei secunde.

Conform presei locale, Federaţia olandeză de fotbal (KNVB) urmează să stabilească data la care se vor disputa minutele rămase din acest meci, în condiţiile în care Ajax are programată o nouă partidă pe teren propriu peste trei zile, împotriva formaţiei FC Volendam.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Câştigătoarea CM 2026 va primi 50 milioane dolari, iar vicecampioana 33 milioane (FIFA)

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) va distribui 727 de milioane de dolari (620 de milioane de euro) celor...

Rusia ar putea reveni de anul viitor în competiţiile FIFA la nivel de echipe de juniori Under 15

Rusia ar putea reveni în fotbalul internaţional anul viitor, după ce FIFA a anunţat planuri pentru o nouă...

Thierry Henry va primi un premiu de excelenţă pentru întreaga carieră

Thierry Henry, legenda echipei Arsenal Londra, îşi consolidează şi mai mult locul în istoria fotbalistă a Angliei, urmând...

Mihai Covaliu (COSR): Va fi foarte dificil să obţinem o medalie la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, marţi, că din punctul său de vedere,...