Fotbal: Dani Alves, acuzat de viol, audiat din nou de judecător

Data:

Fotbalistul brazilian Dani Alves, fostul jucător al Barcelonei, aflat în arest preventiv în Spania pentru acuzaţia de viol, a fost audiat din nou luni, la cererea sa, de către judecătoarea care instrumentează acest caz, informează AFP, scrie Agerpres.

Fostul jucător al echipelor FC Barcelona şi Paris Saint-Germain a părăsit penitenciarul unde se află în arest preventiv din 20 ianuarie, fiind audiat timp de aproape o oră şi jumătate de magistratul de caz.

Conform unei surse judiciare, fotbalistul de 39 de ani a afirmat că relaţia sexuală pe care a avut-o cu reclamanta a fost consimţită.

Dani Alves a fost audiat pentru prima oară de aceeaşi judecătoare la momentul arestării sale, pe 20 ianuarie, din cauza riscului ridicat de a fugi în Brazilia, care nu-şi extrădează în general concetăţenii.

Conform presei, avocaţii fotbalistului pregătesc un nou recurs după noua audiere a jucătorului, pentru a încerca să obţină eliberarea sa.

În declaraţiile anterioare în faţa judecătorului de instrucţie, Alves a oferit până la trei versiuni diferite, începând prin a spune că nu o cunoaşte pe tânără, pentru ca mai apoi să recunoască faptul că i-a făcut un sex oral consimţit.

Dani Alves a solicitat să depună din nou mărturie la cererea sa, aşa cum prevede legea, care permite unei persoane anchetate să depună mărturie de câte ori consideră pe durata procesului său.

Fotbalistul brazilian Dani Alves a fost reţinut la Barcelona în cadrul unei anchete pentru o presupusă agresiune sexuală, fiind încarcerat din data de 20 ianuarie.

Pe 10 ianuarie, tribunalul din Barcelona a anunţat că a deschis o anchetă pentru un presupus delict de agresiune sexuală după o plângere a unei femei, care l-a acuzat că a violat-o în discoteca Sutton din capitala catalană, în noaptea dintre 30 şi 31 decembrie.

La scurt timp după ce femeia a denunţat agresiunea sexuală, Dani Alves s-a întors în Mexic pentru a se alătura echipei Pumas UNAM.

Alves, 39 ani, a evoluat la FC Barcelona în perioadele 2008-2016 şi 2021-2022, iar din iulie 2022 a semnat un contract pe un an cu Pumas UNAM, care i-a reziliat înţelegerea pe 20 ianuarie.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Istanbul va găzdui Jocurile Europene din 2027

Oraşul Istanbul a fost desemnat oficial, miercuri, să organizeze viitoarele Jocuri Europene din anul 2027, competiţie care se...

Handbal masculin: Minaur Baia Mare şi CSM Bucureşti, în sferturile Cupei României

CS Minaur Baia Mare şi CSM Bucureşti s-au calificat, miercuri, în sferturile de finală ale Cupei României la...

David Popovici vrea o medalie la JO 2024 de la Paris

Preşedinta Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, Camelia Potec, a declarat, miercuri, că David Popovici îşi doreşte...

Dinamo şi UTA, sancţionate dur de FRF

Cluburile Dinamo Bucureşti şi UTA Arad au fost sancţionate drastic, miercuri, de Comisia de Disciplină a Federaţiei Române...