Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că în acest sezon, din cauza multiplelor probleme, formaţia sa nu a reuşit să prindă niciun „iepure” dintre cei trei după care a alergat, campionat, cupe europene şi Cupa României, scrie Agerpres.
„Nu este o situaţie prea bună pentru CFR Cluj. Este pentru prima oară în ultimii ani când echipa nu mai are şanse matematice la titlu cu două etape înainte de final. E clar că nu e ceea ce ne-am dorit. Ne doream altceva, dar s-au întâmplat mult prea multe lucruri, nici nu are rost să mai discutăm. Am jucat 60 de meciuri în acest sezon, a fost foarte greu pe trei fronturi. Am alergat după trei iepuri şi nu am prins niciunul. Am mai avut şi ghinioanele cu accidentările. Au fost şi greşelile mari de arbitraj din primele şapte meciuri din play-off, în al optulea nu au mai fost greşeli grave. În continuare este foarte greu, pentru că mai avem două sau trei meciuri. Şi e posibil ca mâine să avem în teren patru copii sub 21 de ani de la început. Asta este realitatea lotului acum. În plus sunt probleme interne, şi toate acestea au făcut să ajungem acolo unde nu ne doream”, a spus Petrescu.
Tehnicianul a afirmat că la meciul cu Sepsi OSK de sâmbătă, adversara este favorită, având în vedere experienţa superioară a jucătorilor.
„Acum avem meci cu Sepsi şi în opinia mea ei sunt favoriţi, la cum se prezintă lucrurile. Sunt convins că vor băga toţi jucătorii înaintea finalei de Cupă. Au entuziasm, am înţeles că patronul a dublat primele şi se vede asta, au entuziasm. Noi, din păcate, nu avem nici moral, nici spirit şi nici jucători. Toate acestea fac să fie o stare nu prea bună. E poate cel mai rău moment din tot mandatul meu la CFR Cluj. Singurul obiectiv realizabil acum este locul 3, dar dacă vom pierde şi meciul ăsta, va fi foarte greu. Realitatea este că Sepsi este favorită. Ei au jucători cu mai mare experienţă. Eu spun adevărul”, a adăugat antrenorul.
Petrescu a menţionat că mai are contract încă un an, dar a subliniat că nu a vorbit deocamdată cu patronul Nelu Varga despre acest aspect şi că în cazul în care va pleca va alege o formaţie din străinătate.
„Eu ştiu că mai am un an contract, până în 2024, dar nu mi s-a spus ce se va întâmpla la vară, dacă vom lua jucători, dacă vom da jucători, dacă avem bugetul ăla sau nu. În momentul de faţă nu ştiu nimic. După un 2022 fantastic, poate cel mai bun din cariera mea, a venit acest 2023 cu rezultate la care nu ne aşteptam. Vom vedea ce vom face în continuare. Nu eu, clubul este mai important, clubul trebuie să ştie ce face. Dar în momentul de faţă nu s-a luat nicio decizie. Nu am primit nicio ofertă. Eu mai am un an contract. Dacă aş pleca de la CFR Cluj, aş pleca doar în străinătate, în niciun caz în România. Patronul nu a vorbit nimic cu mine până acum, încă nu ne-am întâlnit. Cred că la finalul sezonului sau poate săptămâna viitoare ne vom vedea. Poate a fost foarte ocupat, nu ştiu… Dânsul e liber să facă ce vrea, e patron”, a mai spus Dan Petrescu.
Referitor la lupta pentru titlu, antrenorul echipei CFR Cluj a spus că nu vrea să se pronunţe, pentru a nu se interpreta în niciun fel rezultatul meciului din ultima etapă, cu Farul Constanţa, una dintre candidatele la cucerirea trofeului, alături de FCSB.
„Nu am preferinţe legat de cine câştigă titlul. Orice aş spune, ar fi dezastru. Dacă ar fi meci decisiv aici, vă daţi seama ce s-ar vorbi… În România se speculează. Eu vreau să câştig fiecare meci, nu mă interesează alte echipe. Cine câştigă, bravo lor, felicitări, dar eu nu vreau să intru în lupta asta”, a mai spus Dan Petrescu.
Echipa de fotbal CFR Cluj întâlneşte, sâmbătă, de la ora 20:30, pe Arena Sepsi OSK din Sfântu Gheorghe, formaţia Sepsi OSK, într-un meci contând pentru etapa a 9-a a play-off-ului Superligii. AGERPRES