Fotbal: CSA Steaua anunţă că palmaresul din perioada 1947-1998 îi aparţine

Data:

Clubul Sportiv al Armatei Steaua a anunţat că palmaresul echipei de fotbal Steaua din perioada 1947-1998, pe care şi-l dispută cu gruparea FCSB, îi aparţine conform motivării primite, vineri, din partea Curţii de Apel Bucureşti, scrie Agerpres.

„Ziua în care s-a făcut dreptate! După mulţi ani în care numele şi performanţele echipei Steaua Bucureşti au fost însuşite, în mod ilegal, de către clubul celor patru consoane (FCSB) a venit momentul adevărului. Din motivarea pe care Curtea de Apel Bucureşti a trimis-o astăzi clubului nostru, reiese că ‘palmaresul echipei de fotbal Club Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti, din 1947 şi până în 1998, aparţine reclamantului’, adică formaţiei Steaua Bucureşti. De asemenea, Curtea a constatat că echipa din Popeşti-Leordeni a folosit ilegal palmaresul istoric al Stelei. Deşi nu este o hotărâre definitivă, este evident că, palmaresul pentru perioada 1947-1998 are autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că toate trofeele câştigate în această perioadă aparţin Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti. 20 de titluri de campioană, 19 Cupe ale României, 2 Supercupe ale României, Cupa Campionilor Europeni şi Supercupa Europei sunt în vitrina clubului nostru şi fac din Steaua Bucureşti cel mai titrat club din România”, se arată într-un comunicat de presă remis AGERPRES.

CSA Steaua precizează că va trimite motivarea hotărârii Curţii de Apel Bucureşti şi Federaţiei Române de Fotbal, căreia îi va solicita să înştiinţeze UEFA că toate rezultatele obţinute în cupele europene până în 1998 îi aparţin.

„De asemenea, cerem public, atât Federaţiei Române de Fotbal, cât şi Ligii Profesioniste de Fotbal, să prezinte opiniei publice, ce măsuri vor lua, ţinând cont că s-a demonstrat faptul că înscrierea în prima ligă a FCSB-ului a fost ilegală. Ar fi interesant să fie publicate de către cele două instituţii documentele care au stat la baza acestei decizii, care au provocat atât prejudicii de imagine, cât şi financiare, clubului Steaua. Considerăm că, aceste lămuriri sunt obligatorii, pentru că timp de 21 de ani iubitorii Stelei au fost induşi în eroare cu privire la identitatea celei mai iubite echipe din România. Sperăm ca şi cei care au pus umărul la acest furt de identitate, şi aici ne referim la anumite publicaţii şi jurnalişti, să respecte deciziile instanţelor şi să înceteze cu propagarea în spaţiul public, a unor informaţii neadevărate. În final, ţinem să mulţumim tuturor fanilor stelişti, celor care nu au trădat niciodată şi au continuat să susţină şi să lupte împreună cu noi, cu gândul la ziua în care adevărul va învinge. Steaua a fost, este şi va fi doar în Ghencea”, se mai menţionează în comunicatul citat.

Cluburile CSA Steaua şi FCSB se află de mai mulţi ani în litigiu, disputându-şi în cadrul instanţelor de judecată numele, culorile, emblemele, siglele şi palmaresul echipei Steaua.
AGERPRES 

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

FIFA a redus preţul biletelor la meciul de dechidere a Cupei Mondiale a Cluburilor

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) a redus semnificativ preţurile biletelor pentru meciul de deschidere al Cupei Mondiale al...

Ciclism feminin: Turul Franţei 2026 va pleca de la Lausanne

Turul ciclist feminin al Franţei va pleca de la Lausanne în 2026, cu două etape complete în Elveţia,...

Daniel Pancu (U21) – Suntem obligaţi să fim la nivelul nostru maxim la acest turneu final

Selecţionerul echipei naţionale de tineret a României, Daniel Pancu, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că jucătorii săi...

De La Fuente, antrenorul Spaniei – Important este că această echipă are foame

Antrenorul Spaniei Luis de la Fuente a lăudat prestaţia jucătorilor săi în semifinala cu Franţa (5-4), de la...