Fotbal – CM 2026: Portugalia a învins Nigeria (2-1), într-un ultim test

Data:

Reprezentativa de fotbal a Portugaliei a învins Nigeria cu scorul de 2- (1-1), miercuri, la Leiria, în ultimul său meci de pregătire pentru Cupa Mondială din America de Nord, transmite AFP.

Selecao s-a impus prin golurile marcate de Pedro Neto (23) şi de Francisco Conceicao (75), în timp ce pentru ”Super Vulturi”, care nu au reuşit să se califice la CM 2026, a punctat Akor Adams (38).

Legendarul Cristiano Ronaldo (41 ani) a jucat 65 de minute, dar nu a reuşit să se remarce, dimpotrivă, risipind câteva ocazii notabile (9, 34, 50), precizează France Presse.

În prima sa partidă de pregătire, Portugalia a învins Chile cu 2-1, sâmbătă, la Oeiras.

Selecţionerul Roberto Martinez a dispus în meciul de miercuri de întregul lot, inclusiv cei patru internaţionali care au cucerit trofeul Ligii Campionilor cu Paris Saint-Germain.

La nigerieni a intrat pe final (89) şi atacantul Philip Otele (ex-UTA, CFR Cluj).

Echipa Portugaliei va pleca vineri spre Statele Unite, unde va fi cantonată la Palm Beach, în Florida.

Lusitanii vor debuta la CM 2026 pe 17 iunie, cu RD Congo, după care vor mai juca meciuri cu Uzbekistan şi Columbia în Grupa K.

Pe Estadio Magalhaes Pessoa au evoluat echipele:

Portugalia: Diogo Costa – Nelson Semedo (Joao Cancelo, 46), Ruben Dias (Tomas Araujo, min. 46), Goncalo Inacio (Renato Veiga, 46), Diogo Dalot (Nuno Mendes, 46; Matheus Nunes, 81) – Vitinha (Samu Costa, 46), Joao Neves (Ruben Neves, 46) – Trincao (Francisco Conceicao, 46), Bruno Fernandes (Bernardo Silva, 46), Pedro Neto (Joao Felix, 46) – Cristiano Ronaldo (Goncalo Ramos, 64).

Nigeria: Maduka Okoye – Calvin Bassey, Ajayi (Zaidu, 61), Akpan (Bewene, 60) – Wilfried Ndidi (Onuachu, 61), Dele-Bashiru (Onyeka, 61), Tochukwu Nnadi (Samu Chukwueze, min,79), Alex Iwobi (Otele, 89) – Moses Simon (Moffi, 62), Akor Adams (Onuachu, 79).

Meciul a fost arbitrat de spaniolul Mateo Busquets Ferrer.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

[P]Cum pariezi pe naționala României la meciurile oficiale

Meciurile oficiale ale naționalei României, fie că vorbim de preliminarii, Nations League sau turnee finale, atrag mereu atenția...

Fotbal – CM 2026: Salah, incert pentru a debuta în meciul cu Australia

Atacantul şi căpitanul echipei Egiptului, Mohamed Salah, care a părăsit terenul din cauza unei accidentări în timpul ultimului...

Fotbal – CM 2026: Elveţia a meritat calificarea în optimi, consideră selecţionerul Murat Yakin

Elveţia a reuşit o victorie superb orchestrată în faţa Algeriei (scor 2-0), joi la Vancouver, pentru a se...

Fotbal – CM 2026: Ronaldo vede Spania ca pe o candidată la câştigarea titlului mondial

Cristiano Ronaldo consideră că selecţionata Spaniei este o "candidată la câştigarea Cupei Mondiale" şi a anticipat un meci...