Fotbal – CM 2026: FIFA a deschis o anchetă după incidentele de la finala Cupei Mondiale

Data:

FIFA a deschis o anchetă vizând potenţiale încălcări disciplinare ale selecţionatei Argentinei în urma eşecului suferit în faţa Spaniei (0-1 după prelungiri), în finala Cupei Mondiale de fotbal, ediţia 2026, informează DPA.

După fluierul final al partidei de la East Rutherford (New Jersey), mijlocaşul argentinian Leandro Paredes a părut să agreseze membri al echipei Spaniei în timp ce aceştia sărbătoreau victoria pe teren.

Raportul comisarului meciului a fost examinat de FIFA, care a decis acum să numească un procuror disciplinar şi de etică pentru a investiga potenţiale încălcări ale codului disciplinar al forului fotbalistic mondial.

Sud-americanii au fost din nou criticaţi pentru abordarea lor fizică, aşa cum s-a întâmplat în victoria lor din semifinala cu Anglia,

Enzo Fernandez fiind eliminat după ce a văzut două cartonaşe galbene pe parcursul finalei.

„Mai multe detalii vor fi comunicate de către comisia disciplinară FIFA odată ce raportul procurorului va fi finalizat”, a precizat Federaţia internaţională într-un comunicat.

Conform Press Association, Paredes nu a fost eliminat în cursul incidentelor de la finalul partidei de duminică, aşa că orice suspendare sau sancţiune împotriva sa ar rezulta dintr-o eventuală anchetă retrospectivă care ar putea fi deschisă de Comisia disciplinară a FIFA.

Încă nu se ştie dacă comisia investighează jucătorii argentinieni pentru că au arborat un banner care proclama suveranitatea argentiniană

asupra Insulelor Falkland după victoria Angliei.

Această acţiune pare să fi fost o încălcare directă a articolului 34.3 din regulamentul turneului. AFA a fost amendată pentru aceeaşi faptă

în urma unui meci amical din 2014 împotriva Sloveniei, dar UEFA a luat anterior măsuri mai dure pentru o abatere similară, impunând suspendări de un meci spaniolilor Rodri şi Alvaro Morata după ce au scandat despre revendicările Spaniei aupra Gibraltarului după ce au câştigat EURO 2024.

La Cupa Mondială din 2022, Federaţia engleză de fotbal (FA) a fost informată de FIFA că atacantul Harry Kane, căpitanul Angliei, se va confrunta cu sancţiuni sportive, începând cu un cartonaş galben, dacă va purta o banderolă „OneLove” în culorile curcubeului la turneul din Qatar, o ţară care incriminează homosexualitatea, reaminteşte DPA.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1 – Cadillac, ultima din campionat, îşi schimbă brusc directorul de echipă

Echipa americană de Formula 1 Cadillac, ocupanta ultimului loc în clasamentul Campionatului Mondial, a anunţat, miercuri, în timpul...

Messi a revenit la Inter Miami, dar nu putut împiedica eliminarea din Leagues Cup

Inter Miami, cu Lionel Messi pe banca de rezerve după înmormântarea tatălui său, a fost învinsă acasă cu...

Croatul Zlatko Dalic îl înlocuieşte pe Olăroiu la cârma naţionalei Emiratelor Arabe Unite

Croatul Zlatko Dalic a fost numit selecţioner al Emiratelor Arabe Unite, post în care îi succede românului Cosmin...

Xavi Hernandez, noul selecţioner al Olandei până la CM 2030

Xavi Hernandez a fost numit antrenorul principal al Olandei, cu un contract valabil până la Cupa Mondială din...