Elveţia a reuşit o victorie superb orchestrată în faţa Algeriei (scor 2-0), joi la Vancouver, pentru a se califica în optimile de finală ale Cupei Mondiale 2026, blocând ofensiva periculoasă a adversarilor şi executând perfect planul defensiv al antrenorului Murat Yakin, scrie Reuters.
Selecţionata Ţării Cantoanelor a marcat la începutul primei reprize prin Breel Embolo (10), iar apoi şi-a majorat avantajul la scurt timp după pauză, prin Dan Ndoye (46), pentru a semna prima sa victorie în fazele eliminatorii la o Cupă Mondială începând din 1938.
Elveţienii vor înfrunta în meciul următor câştigătoarea duelului dintre Columbia şi Ghana.
„A fost o prestaţie defensivă foarte bună astăzi, în fiecare fază a meciului, ne-am apărat solid. Nu am permis nicio ocazie adversarului nostru”, a declarat Yakin la conferinţa de presă.
„Aş dori să-mi laud întreaga echipă, pentru că au avut de suferit astăzi şi cred că au marcat exact la momentul potrivit. Cred că merităm cu adevărat să trecem în faza următoarea acestui turneu”, a adăugat el.
„A fost important să marcăm la momentul potrivit – a fost un gol norocos, dar după aceea, cred că am dominat jocul şi sunt foarte mulţumit de performanţa generală, pentru că am jucat împotriva unor jucători foarte puternici individual”, a mai spus selecţionerul Elveţiei.
Yakin, în vârstă de 51 de ani, a precizat că nu are o preferinţă în ceea ce priveşte următoarea adversară a echipei sale.
„Nu există adversari uşori. Totul trebuie să ne iasă perfect, tactic, fotbalistic, iar intensitatea trebuie să fie prezentă, fiecare detaliu. Acum suntem foarte fericiţi de acest moment. Suntem foarte bucuroşi că am trecut în runda următoare a turneului. Sunt foarte recunoscător echipei mele. Sunt recunoscător jucătorilor mei şi sunt, de asemenea, recunoscător tuturor fanilor din Elveţia care s-au trezit foarte devreme în această dimineaţă”, a mai spus Murat Yakin.
AGERPRES



![[P]Cum pariezi pe naționala României la meciurile oficiale](https://sportalert.ro/wp-content/uploads/2026/07/WhatsApp-Image-2026-07-07-at-12.37.01-324x160.jpeg)