Fotbal – CM 2026: Deschamps nu se va retrage şi va lua în considerare viitoarele oferte

Data:

Selecţionerul echipei naţionale a Franţei, Didier Deschamps, a confirmat că nu ia în considerare retragerea după încheierea mandatului său la Les Bleus şi va analiza ofertele atât de la cluburi, cât şi de la echipele naţionale înainte de a decide asupra următoarei sale destinaţii, scrie EFE.

”Vreau să mă opresc cât mai târziu posibil, a declarat antrenorul în vârstă de 57 de ani, care a reiterat într-un interviu publicat luni de ziarul francez Le Figaro că este în continuare motivat să antreneze. Această meserie îmi dă o doză de adrenalină. Atâta timp cât mă simt capabil să o fac, voi continua”.

Deschamps a explicat că nu a luat încă o decizie cu privire la viitorul său şi a indicat că va alege proiectul pe care îl consideră cel mai potrivit.

”Ceea ce îmi va ghida decizia va fi ceea ce consider cel mai potrivit pentru mine. Astăzi am privilegiul de a putea alege, dar încă nu m-am decis”, a spus el în interviu.

Selecţionerul a lăsat deschisă şi posibilitatea de a antrena o altă echipă naţională decât Franţa, o opţiune pe care o exclusese anterior: ”Nu închid nicio uşă”.

Conform ziarului Le Figaro, numele lui Deschamps a fost legat de echipa naţională a Italiei, deşi alţi antrenori precum Andrea Pirlo, Antonio Conte şi Roberto Mancini sunt consideraţi candidaţi principali pentru această poziţie.

Franţa a ocupat locul patru la CM 2026, după ce a fost învinsă de Anglia în finala mică cu 6-4.

În ceea ce priveşte fotbalul la nivel de club, ziarul notează că antrenorul îşi menţine preferinţa pentru a antrena în Franţa, Italia sau Spania, deşi recunoaşte că piaţa europeană de transferuri este deja destul de activă după începerea presezonului.

În perioada petrecută la echipa naţională a Franţei, a primit mai multe oferte, inclusiv o propunere semnificativă din punct de vedere financiar din partea Chinei, pe care a respins-o.

Deschamps nu a exclus nici o posibilă perioadă în Arabia Saudită şi a declarat că îşi va decide viitorul după o perioadă de odihnă.

”Dacă nu fac asta, nu mă văd trăind o viaţă în care mă culc seara fără nimic planificat pentru a doua zi. Nu sunt aşa”, a concluzionat antrenorul francez.

În cei 14 ani cu Deschamps la timona Franţei, ”Les Bleues” au cucerit un titlu mondial (CM 2018), un loc 2 la CM 2022 şi la EURO 2016, un loc 4 la CM 2026 şi EURO 2024.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1 – Cadillac, ultima din campionat, îşi schimbă brusc directorul de echipă

Echipa americană de Formula 1 Cadillac, ocupanta ultimului loc în clasamentul Campionatului Mondial, a anunţat, miercuri, în timpul...

Messi a revenit la Inter Miami, dar nu putut împiedica eliminarea din Leagues Cup

Inter Miami, cu Lionel Messi pe banca de rezerve după înmormântarea tatălui său, a fost învinsă acasă cu...

Croatul Zlatko Dalic îl înlocuieşte pe Olăroiu la cârma naţionalei Emiratelor Arabe Unite

Croatul Zlatko Dalic a fost numit selecţioner al Emiratelor Arabe Unite, post în care îi succede românului Cosmin...

Xavi Hernandez, noul selecţioner al Olandei până la CM 2030

Xavi Hernandez a fost numit antrenorul principal al Olandei, cu un contract valabil până la Cupa Mondială din...