Fotbal: Clubul Juventus Torino, penalizat cu 10 puncte pentru fraude contabile

Data:

Clubul italian de fotbal Juventus Torino a primit o nouă penalizare, de 10 puncte, pentru fraude contabile, mai mică însă decât cea de 15 puncte dictată iniţial împotriva grupării „bianconera” şi anulată ulterior, informează AFP, scrie Agerpres.

În urma acestei noi sancţiuni, comunicată luni de Curtea de Apel a Federaţiei italiene de fotbal (FIGC), Juventus a coborât de pe locul 2 până pe poziţia a 7-a în clasamentul din Serie A, la cinci puncte distanţă de primul loc care asigură calificarea în Liga Campionilor, competiţie la care Juve a participant neîntrerupt începând din 2012.

Curtea a fost puţin mai clementă decât solicitase procurorul federal, care a cerut luni dimineaţă o penalizare de unsprezece puncte în cadrul audierii menite să reexamineze această sancţiune.

Aceeaşi Curte Federală de Apel impusese în luna ianuarie o penalizare de 15 puncte clubului Juventus din cauza plus-valorilor considerate artificiale în cadrul transferurilor de jucători. Însă Curtea a fost obligată să-şi reevalueze sancţiunea în luna aprilie de către Colegiul de Garanţie al Comitetului olimpic Italian (CONI), la solicitarea clubului din Torino.

Acest Colegiu, cel mai înalt grad de justiţie sportivă din Italia, confirmare o „modificare voluntară şi repetată a înregistrărilor contabile” în cadrul clubului Juventus. Dar suspendase sancţiunea de 15 puncte, cerând să fie clarificate responsabilităţile individuale ale anumitor oficiali de la Juventus, printre care şi fostul vicepreşedinte Pavel Nedved, care a fost în cele din urmă achitat luni.

Suspendarea celorlalţi oficiali torinezi fusese confirmată în aprilie: doi ani şi jumătate de suspendare pentru fostul director sportiv Fabio Paratici, fost la Tottenham până de curând, doi ani pentru fostul preşedinte Andrea Agnelli sau şaisprezece luni pentru actualul director sportiv, Federico Cherubini.

„Bianconeri” pot sesiza din nou Colegiul de Garanţie, care ar putea prelungi aceasta telenovelă extrasportivă dincolo de sezonul care se încheie pe 4 iunie.

Mai ales că Juventus riscă o altă sancţiune: o depunctare sau o amendă, într-o altă procedură separată, privind alte presupuse nereguli contabile, după ce a amânat plata salariilor jucătorilor săi în perioada pandemiei de Covid-19 pentru a-şi reduce pierderile, fără a anunţa autorităţile sportive.

În afara procedurilor din italia, Juventus este vizată de asemenea de o anchetă a UEFA pentru posibile încălcări ale regulilor financiare. Clubul torinez este supravegheat atent de organismul european, cu care a încheiat în vara trecută un plan de redresare pe trei ani, pentru a respecta fair play-ul financiar.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...