Fotbal: Charalambous a debutat cu o victorie la FCSB, 2-1 cu Sepsi OSK în Superligă

Data:

FCSB a învins-o pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe cu scorul de 2-1 (2-1), luni seara, în deplasare, în etapa a doua a fazei play-off a Superligii de fotbal, la meciul de debut al antrenorului cipriot Elias Charalambous la echipa bucureşteană, scrie Agerpres.

Deţinătoarea Cupei României a deschis scorul în min. 6, prin autogolul lui Risto Radunovic, care a deviat nefericit şutul lui Marius Ştefănescu.

FCSB a egalat imediat (8), prin atacantul italian Andrea Compagno, care a profitat de un carambol norocos. Oaspeţii au marcat golul victoriei prin Florinel Coman (19).

Sepsi OSK a avut o bară în min. 5, când şutul lui Adnan Aganovic a fost deviat de Joonas Tamm.

Covăsnenii au marcat golul egalării în min. 62, prin atacantul slovac Pavol Safranko, dar acesta a fost anulat pentru ofsaid, în urma intervenţiei arbitrajului video.

FCSB are două victorii şi un egal în ultimele trei etape.

Din ultimele trei înfrângeri ale covăsnenilor, două sunt în faţa FCSB-ului. În sezonul regulat, FCSB s-a impus cu 1-0 în ambele partide.

ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – FC FCSB 1-2 (1-2), Arena Sepsi OSK – Sfântu Gheorghe
Au marcat: Risto Radunovic (6, autogol), respectiv Andrea Compagno (8), Florinel Coman (19).
Arbitru: Sebastian Colţescu (Bucureşti); arbitri asistenţi: Ciprian Florin Danşa (Satu Mare), Daniel Mitruţi (Craiova); al patrulea oficial: Andrei Antonie (Bucureşti)
Arbitru video: Horia Gabriel Mladinovici (Bucureşti); arbitru asistent video: Andrei Constantinescu (Bucureşti)
Observatori: Liviu Ciubotariu (Galaţi) – CCA, Ioan Mironaş (Piatra Neamţ) – LPF
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

De Ligt, Upamecano şi Kim, pe lista plecărilor de la Bayern Munchen

Clubul german de fotbal Bayern Munchen se va despărţi în vară de fundaşii Matthijs de Ligt, Dayot Upamecano...

EURO 2024: Majoritatea suporterilor germani îl vor pe Fullkrug titular

Majoritatea suporterilor germani îl vor pe Niclas Fullkrug titular în atacul echipei naţionale, în locul lui Kai Havertz,...

Nicolae Stanciu – Suntem la fel de încrezători şi după înfrângerea cu Belgia

Căpitanul echipei naţionale de fotbal a României, Nicolae Stanciu, a afirmat, că "tricolorii" sunt la fel de optimişti...

Internaţionalul român Denis Drăguş a semnat cu echipa turcă Trabzonspor (oficial)

Fotbalistul Denis Drăguş, prezent cu naţionala României la EURO 2024, a semnat cu echipa turcă Trabzonspor, a anunţat...